Il celebram astazi, cu multa bucurie si adorare in inimile noastre, pe Cel care ne-a fost aliat, pe Cel care ne-a adus eliberarea, vindecarea, pe Cel care ne-a dat biruinta: Isus Cristos.  A Lui este cu adevarat toata gloria.

Ii multumesc pentru taria pe care mi-a dat-o de am putut strabate drumul pana la capat. Ii multumesc pentru ca in aceasta perioada mi-a aratat ce virtute este rabdarea. Ii multumesc pentru ca m-a invatat cat de importanta este iertarea. Ii multumesc pentru iubirea din inima mea, pe care El a sadit-o. Ii multumesc ca in momentele cele mai grele, m-a ajutat sa-l vad pe sotul meu asa cum El il vedea: ranit, frant, legat, dar prea-iubit de Dumnezeu. Ii multumesc pentru ca a ascultat rugaciunile noastre, si l-a eliberat pe sotul meu de sub tirania alcoolului. Ii multumesc pentru ca ne-a vindecat ranile si putem trai astazi o viata normala, nebantuita de reprosuri. Ii multumesc pentru sotul pe care-l pusese deoparte pentru mine. Ii multumesc pentru intelegerea pe care mi-a dat-o in privinta alcoolismului.

Ii multumesc pentru ca El este cel mai bun prieten al meu. Ii multumesc pentru sansa pe care mi-a dat-o, de a-L cunoaste. Ii multumesc pentru iubirea pe care mi-o poarta, o iubire perfecta, greu de inteles si de acceptat de catre noi, oamenii.

Ii multumesc pentru ca a ales sa se nasca astazi pentru ca sa-mi arate aceasta iubire. Ii multumesc pentru ca este Viu si Adevarat. Ii multumesc pentru tot.

Daca iti doresti sa ai alaturi pe cel mai puternic aliat pe care l-ai putea avea, nu trebuie decat sa-i ceri ajutorul. Te iubeste la fel de mult, cum ma iubeste pe mine. Il iubeste pe sotul tau la fel de mult cum l-a iubit si-l iubeste pe sotul meu. Sta cu bratele larg deschise si asteapta sa-L chemi in viata ta. Daca asta vrei, atunci e simplu. Nu ramane decat sa spui urmatoarele cuvinte cu gura ta, din inima ta, ca si cum ai crede:

“Doamne Isuse, vino in viata mea. Recunosc ca sunt slaba si neputincioasa si am nevoie de puterea ta. Iarta-mi, Doamne, toate pacatele, cu voie si fara voie. Recunosc ca tu esti Salvatorul si Mantuitorul meu. Recunosc ca te-ai nascut azi, ca ai murit pe cruce pentru pacatele mele, ca ai inviat din morti pentru ca eu sa am o viata noua. Amin!”

]]> http://alcoolism.info/108/celebrandu-l-pe-isus/feed/ 2 http://alcoolism.info/2256/pasul-2-speranta/ http://alcoolism.info/2256/pasul-2-speranta/#comments Sun, 27 Nov 2011 13:15:13 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=2256 Pasul 2 din programul de recuperare in 12 pasi spune : “Am ajuns la credinta ca o Putere Superioara ne poate reda sanatatea mentala”. Trecutul verbului a ajunge arata ca, am intrat in pasul 2 atunci cand am acceptat cu adevarat ca noi suntem neputinciosi in problema dependentei celui drag, ca noi nu putem schimba nici o persoana in afara propriei noastre persoane, ca noi nu putem salva pe nimeni decat pe noi insine. DA, SUNTEM NEPUTINCIOSI. In sfarsit, am recunoscut intutilitatea stradaniilor depuse. Acum, este momentul sa ne incredintam pe noi insine si pe cel drag noua in mana cuiva mult mai puternic decat noi. In mana lui Dumnezeu.

Cand am intrat in pasul 2, am ajuns in locul in care ne-am decis sa nu ne mai concentram asupra suferintei noastre, ci asupra vindecarii noastre emotionale si spirituale, prin puterea si iubirea lui Dumnezeu. Avem, in sfarsit, speranta!

La inceput, unora dintre membrii grupului li se parea dificil de acceptat ideea unei Puteri Superioare. “Daca acest Dumnezeu exista, de ce este totul atat de greu? De ce suntem atat de confuzi? Atat de nefericiti?”. Imi place ceea ce spune Joyce Meyer intr-una din invataturile sale. La un moment dat, cineva a intrebat-o: “Unde este Dumnezeu atunci cand ma doare? Unde este atunci cand totul este foarte greu?” Raspunsul – plin de adevar, altminteri – a fost acesta: “Dumnezeu este acolo unde Il tii!” Daca il tinem in afara vietii noastre – asa cum am facut pana acum – El nu va putea sa lucreze in viata noastra. Respectand alegerea pe care noi – creatia Sa – o facem, ramane acolo unde noi Il punem. Domnul Isus spune: ” Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. “ (Apocalipsa 3:20) Clanta usii este in interior. Numai noi putem deschide usa inimii noastre pentru a primi Lumina si Adevarul.

Imi este greu sa vorbesc la modul impersonal despre “o Putere Superioara”. Isus este prezent in viata mea, iar minunile pe care El le-a facut nu le pot neglija sau ignora. Dimpotriva, afirm cu toata taria ca sunt ceea ce sunt astazi pentru ca El este viu si adevarat si este centrul existentei mele.

Indata ce dependenta s-a dezvoltat in viata unei persoane, totul devine o puternica provocare. Dependentii sunt prizonieri in propriile lor trupuri. Multi dintre ei se simt total  neputinciosi, dependenti si disperati.

Si noi, membrii familiei, ne putem simti disperati, neajutorati si dependenti. Nu putem sa determinam o alta persoana sa ceara ajutor, sa-si doreasca sa se recupereze. Dependentii trebuie sa doreasca sa se recupereze pentru ei insisi. Drumul nostru va fi diferit de cel al dependentului nostru drag, dar amandoi ne putem gasi vindecarea folosind cei 12 pasi.

Acest proces al recuperarii cere timp, implicare si rabdare. De aceea, recuperarea nu presupune o rezolvare rapida a problemei sau o schimbare peste nopate. Este un proces care se desfasoara pas cu pas.

Recuperarea ne va aduce pace, seninatate si integritate atunci cand vom crede ca avem iubirea Domnului, indiferent de ceea ce face sau nu face dependentul nostru.Vom descoperi puterea tamaduitoare a lui Dumnezeu, intr-un fel pe care nu l-am mai experimentat vreodata. Puterea Sa de a ne schimba cu adevarat viata prin harul lui Isus Cristos. Vom intelege ca incercarile prin care trecem nu sunt doar niste situatii pline de durere, ci ele fac parte din planul lui Dumnezeu pentru desavarsirea noastra.

Mantuitorul poate face ca poverile noastre sa fie usoare. El a platit deja pretul. S-a oferit pe Sine, ca pret pentru pacatele noastre pentru ca noi sa nu mai strabatem drumul vietii singuri, ci sa putem intra in prezenta Tatalui. Putem sa Il acceptam in viata noastra, sau putem sa-L ignoram mai departe si sa ne continuam drumul de unii singuri. El oricum a platit deja pretul rascumpararii noastre. Avem nevoie sa ne reamintim zilnic ca El este mereu de partea noastra, ca ne iubeste si ca El poate transforma cenusa intr-un trandafir minunat, dand sens lucrurilor care par sa nu aiba nici unul. Trebuie doar sa Ii dam voie sa faca acest lucru si din viata noastra.

]]> http://alcoolism.info/2252/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-%e2%80%93-5/feed/ 0 http://alcoolism.info/2046/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-%e2%80%93-4/ http://alcoolism.info/2046/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-%e2%80%93-4/#comments Wed, 19 Oct 2011 17:17:30 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=2046 Exista doua cai prin care, aceasta forma de dependenta, care este codependenta, se poate manifesta pe sine. Pe de o parte, ne obsedeaza ganduri despre cum  putem controla alegerile pe care le face cel iubit de noi, si ne simtim obligati sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru a-l elibera de dependenta sa. In plus, ajungem sa ne simtim epuizati de sentimente de disperare, neajutorare, stima de sine scazuta, auto-condamnare si depresie adanca. Se poate sa ajungem sa credem ca viata nici nu mai merita traita daca dependentul nostru drag nu se schimba in bine.

In plus, aceasta forma daunatoare de dependenta – codependenta – include si intretinerea, care poate determina anumite comportamente precum salvarea, evitarea, rationalizarea, acoperirea si/sau negarea alcoolismului celui iubit. “De fapt el nu este alcoolic, ci o sa se faca bine atunci cand … ” Prin toate aceste comportamente, incearcam sa facem fata durerii nostre emotionale si psihologice.

Este foarte important sa fim atenti la ceea ce ar trebui si nu ar trebui sa facem …

Il “salvam”:

- mintim si il acoperim pe dependentul nostru

- nu dam voie sa apara consecintele comportamentului sau dependent

- controlam si verificam in mod constant activitatile sale zilnice

- il fortam sa mearga la biserica, la serile de rugaciune si sa studieze Biblia

- incercam sa-l mituim pentru ca sa se lase de baut

- ii facem pe plac, pentru ca sa nu se supere, sperand ca se va face bine daca il iubim suficient de mult.

Ne victimizam:

- invanuindu-l pe alcoolic pentru durerea si felul mizerabil in care ne  simtim

- plangandu-ne celorlalti si barfindu-l

-folosind alcoolismului dependentului  ca o scuza pentru depresia noastra si pentru incapacitatea noastra de a face fata responsabilitatilor  zilnice

- fiindu-ne rusine de actiunile dependentului nostru

Persecutam:

- folosim tipetele, strigatele si plansul ca o pe o unelata menita sa-l controleze

- refuzam intimitatea iubirii si a emotiilor cu cel aflat in dependenta

Negam:

-  evitand recunoasterea onesta a impactului devastator pe care il are dependenta alcoolicului asupra familiei

- gandind: “Nu este chiar atat de rau. Daca nu voi baga prea mult in seama aceasta situatie, ea va disparea de la sine. Nu se poate abtine.”

Rezolvarea serioaselor probleme emotionale poate fi o adevarata provocare. Cu toate acestea, cand ne recunoastem bataliile emotionale pe care le ducem, putem gasi resursele pentru a trai din nou o viata normala. Aceasta stare, care afecteaza pe cei apropiati dependentului, este denumita, de zeci de ani,  “codependenta”, de catre cei care studiaza dependenta si consecintele ei asupra membrilor familiei. In mod gresit, unii oameni presupun ca acest termen inseamna un blam si rusine pentru membrii familiei care incearca, cu atata disperare, sa-l ajute pe dependent. Cuvantul codependent a fost creat pentru a da un nume acestei distorsionari a comportamentului si a modului de gandire care apare in viata celor care au o persoana iubita dependenta.

Codependenta este o forma destructiva de dependenta. De vreme ce permitem emotiilor, actiunilor si gandurilor noastre sa devina dependente de ceea ce dependentul nostru drag face, sau de ceea ce fac cei din jurul nostru, ajungem sa fim obsesivi si chiar compulsivi in raspunsurile pe care le dam dependentei sale.  Sunem intr-un montagne russe emotional. Daca cei din jurul nostru sunt bine si noi suntem bine. Dar, daca nu sunt bine, furia si frica din noi ne imping sa-l controlam pe dependent, pentru a incerca sa linistim dureroasele sentimente.  Codependenta este un termen corect care descrie partea noastra intr-o familie dependenta, pentru ca noi suntem participanti la crearea haosului , prin raspunsurile scapate de sub control pe care le dam dependentei. Intr-o familie in care exista un dependent, fiecare membru este raspunzator pentru ceea ce se intampla in acea familia.

Confuzia noastra, durerea si suferinta nu vor disparea chiar daca cei iubiti se vor recupera, sau chiar daca divortam sau ne separam de dependent.

Am ascultat si am crezut in palavrageala noastra incarcata de negativism. Am trait intr-un climat de tensiune si frica. Poate ca am simtit ca nu vom mai cunoaste niciodata adevarata bucurie si fericirea. Am fost ingrijorati de posibilitatea ca cei dragi noua sa sfarseasca in strada, in puscarie sau chiar vor muri nemantuiti. Ingrijorarea noastra ne-a facut sa reactionam in fata adictiei in feluri compulsive, care au creat si mai mult stress si  mai multa durere in familiile  noastre. In eforturile noastre disperate de a-l ajuta pe celalalt, se poate ca ne-am ignorat cu totul pe noi insine. Am uitat adesea sa ne purtam de grija. Poate ca nu dormeam suficient de mult, nu ne hraneam sanatos si nu ne ingrijeam mai de loc. Am dezvoltat mecansime care sa ne ajute sa facem fata evenimentelor tragice din viata noastra, chiar daca stiam ca ele nu functioneaza cu adevarat, pentru ca nu reuseau sa aduca linistea in casa.

Dar, exista o luminita la capatul tunelului, si ea nu are la baza recuperarea dependentului nostru iubit.    Aceasta lumina este lumina lui Isus, si este bazata pe Harul Sau si pe Pacea Sa, pe care le primim pe masura ce lucram la cei 12 pasi. Putem regasi seninatatea si speranta pe masura ce ne schimbam atentia dinspre dependent spre vindecarea noastra. Vom cunoaste pacea adevarata, pacea pe care o primim de la El. De vreme ce nu  putem face nimic pentru a schimba  alta persoana, avem atat de mult de  lucru in a  ne schimba pe noi insine,   a ne impaca cu circumstantele,   a invata sa crestem,   a face modificarile necesare si a invata sa ne traim viata intr-un mod total diferit.”

]]> http://alcoolism.info/2023/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-2/feed/ 0 http://alcoolism.info/2014/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-1/ http://alcoolism.info/2014/in-isus-cristos-ne-gasim-vindecarea-1/#comments Mon, 08 Aug 2011 02:00:43 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=2014 Hoinarind pe net, am gasit pe SCRIBD acest ghid foarte interesant, iar o mare parte din adevarurile descrise in el eu le-am experimentat deja. M-am gandit sa il traduc si sa il postez aici, cu incredintarea ca adevarurile revelate in el ne vor fi de folos in calatoria noastra spre vindecare.

“Scopul grupului de sprijin este sa ajute membrii familiei dependentului. Informatiile din acest ghid de studiu, nu se refera la modul in care noi, membrii familiei, ne putem salva dependentul/a din ghearele adictiei. Ci, ne ajuta sa intelegem cum anume Il putem lasa pe Dumnezeu sa ne salveze pe noi, in timp ce ii lasam pe ceilalti in mainile Sale. In continuare ne pasa de dependentii nostri dragi, speram ca vor fi recuperati, dar invatam cum anume sa lasam in mana Tatalui nostru Ceresc planurile noastre pentru salvarea lor si invatam sa avem incredere in planul Sau pentru ei si pentru noi.  Multi dintre noi ne simtim impovarati de faptul ca nu stim ce sa mai facem. Informatiile din “In Isus Cristos ne gasim vindecarea” ne vor deschide noi cai de invatare, asa cum ne este promis si in Scriptura:

“Cheama-Ma, si-ti voi raspunde; si iti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunosti.“   – Ieremia 33:3

Atunci cand ne-am hotarat sa ne alaturam unui grup de sprijin, primul lucru pe care il descoperim  este acela ca nu suntem singuri. Ne-am strans impreuna sa infruntam o dilema comuna: nu prea stim cum anume putem continua sa traim avand un dependent in familie. Viata fiecaruia dintre noi a fost marcata de dependenta unei alte persoane. Inainte de a veni in acest grup, ne-am straduit sa pastram o aparenta de normalitate in vietile noastre, cu toate ca, in secret, noi traiam in haos. Chiar luaseram decizia de a ne izola, pentru ca ne era frica, ne era rusine si ne simteam vinovati, crezand ca nimeni altcineva nu ar putea intelege bataliile pe care le duceam.

Multi dintre noi am crezut ca nu mai exista nici un fel de speranta. Nu am fost in stare sa-l ajutam pe dependentul nostru iubit, iar acest lucru a dezvoltat in noi a disperare profunda si un dureros sentiment al neputintei. Ne simtim si raniti de lucrurile pe care dependentul nostru le-a spus sau le-a facut, si poate ca nu eram chiar atat de convinsi ca ar putea exista vreun remediu pentru sufletele si inimile noastre ranite. Unii dintre noi am fost raniti chiar de unii memebrii ai  bisericii care, desi bine-intentionati, nu au inteles cu adevarat situatia in care ne aflam.”

Pot fi o persoana foarte religioasa, care respecta regulile impuse de o anumita structura, pot cunoaste cu mintea foarte multe lucruri … si totusi, sufletul meu sa ramana impietrit si viata mea searbada.

Uitandu-ma in jur, vazand felul in care foarte multi crestini inteleg sa isi traiasca crestinismul, ma intreb ce anume a vrut sa spuna Isus atunci cand a afirmat ca adevarul ne va face liberi. Eu nu prea vad oameni liberi in jurul meu. Ci, vad oameni supusi unor seturi de reguli si regulamente, apasati permanent de un nesfarsit sentiment de vinovatie ca au incalcat unele dintre ele. Dintre care, mare majoritate sunt gandite, enuntate si ridicate la rang de lege de niste minti umane. Vad oameni cazuti in tot soiul de dependente, oameni nesiguri, care nu stiu ca au valoare si nu stiu cat de mare este valoarea lor. Crestini care se bucura de Craciun si de Pasti, iar in rest sunt anxiosi, mohorati, ingrijorati, tristi, depresivi.

Si totusi, unde este acel adevar care elibereaza? Desigur, nu este in religie. Religia a purtat si inca poarta razboaie, religia discrimineaza, relgia condamna. Unele dintre cele mai mari atrocitati s-au intamplat in numele religiei.

Am gasit  intr-o carte extrem de interesanta -  “Cristos pe ulta evreiasca” de Richard Wurmbrand -  o afirmatie a unei tinere de 16 ani care a fost anchetata de organele de opresiune si a trebuit sa dea socoteala pentru credinta ei: “Eu Il iubesc pe Domnul Isus, si cum s-o fi numind religia asta, nu stiu”.

Adevarul care elibereaza sta in relatia de iubire cu Domnul Isus. Aceasta relatie nu are legatura cu religia si religiozitatea.  Isus nu avenit sa intemeieze o religie. Domnul Isus, prin jertfa Sa, ne-a dat dreptul la un alt fel de viata: o viata traita in libertate. Biserica pe care a intemeiat-o ar fi trebuit sa fie un instrument de lucru in mainile Sale. Din nefericire, prea adesea, este doar un instrument spre folosul si beneficiul unora. S-a institutionalizat, a facut numeroase compromisuri si ajuns pricina de indoiala, de poticnire si de renuntare la Dumnezeu.

Crestinismul  este mult mai mult decat o religie si decat o forma de evlavie. Crestinismul este un mod de viata. Atunci cand ne predam viata in intregime Creatorului ei, cand facem din Isus un model in umblarea noastra, cand traim constienti fiind de faptul ca Dumnezeu ne vede chiar si cele mai intime ganduri, cand acceptam sa onoram si sa respectam prin tot ceea ce facem si prin tot ceea ce suntem pe Cel din pricina caruia ne numim azi crestini … atunci vom fi cu adevarat liberi.

De ce am scris aceste ganduri? Ca sa te incurajez sa-L cauti pe El. El a murit pentru tine. Pentru ca viata ta sa fie una mai buna. Pentru ca eternitatea sa o petreci alaturi de El. Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca nu este asa. Jertfa de pe cruce a fost pentru tine. Pentru ca ai pret in ochii Lui.

“Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide. ” – Matei 7:7

]]> http://alcoolism.info/1981/despre-religie-si-religiozitate/feed/ 1 http://alcoolism.info/1976/cine-sunt/ http://alcoolism.info/1976/cine-sunt/#comments Mon, 11 Jul 2011 02:00:33 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=1976 O intrebare legitima.

Este aproape imposibil sa iti trasezi niste granite atata timp cat nu stii cine esti. Atata timp cat nu stii de unde si pana unde esti si de unde incepe restul lumii. Iar eu nu am stiut aproape jumatate din viata mea cine anume sunt, straduindu-ma de fiecare data sa fiu ceea ce isi doreau cei din jurul meu sa fiu. Ideea este ca  fiecare isi dorea altceva de la mine, si – din teama de a-i pierde sau de a nu fi respinsa – acceptam sa joc fiecare rol. Am trait vreme de 40 de ani viata altora, fara sa am nici o idee despre ceea ce ar fi trebuit sa insemne viata mea.

Si cum sa stiu cine sunt, atata timp cat fiecare persoana importanta din viata mea ma percepea intr-un mod diferit – nu erau doua care sa aiba aceeasi perceptie. Fiecare imi spunea – direct sau indirect – cum sunt sau cum ar trebui sa fiu, si primeam mereu semnale contradictorii, menite sa mareasca confuzia in care traiam. Mai mult, instabilitatea emotionala a “punctelor mele de referinta” in ceea ce privea relatia pe care o aveau cu mine, ma deruta si mai mult. O vreme eram buna, o vreme era foarte gresit ceea ce faceam – iar parerea mea despre mine insami era direct proportionala cu feed-back-ul pe care il primeam.

Imi amintesc ca o lunga perioada de timp mi-am dorit sa intalnesc pe cineva care sa ma accepte si sa ma iubeasca asa cum sunt – chiar daca eu nu stiam exact cine sunt si cum sunt …

Si, ziua accea – in sfarsit – a venit. Nu a fost ziua in care m-am casatorit, nici ziua in care m-am mutat in alt oras, nici ziua in care mi-am facut prieteni noi si nizi ziua in care mi-am schimbat locul de munca. A fost ziua in care m-am intalnit cu El, cu Domnul Isus. Aceasta intalnire mi-a schimbat radical viata.

Pe mine nu ma multumeste formularea pasului 3. Sa-mi las viata in mana unui dumnezeu, asa cum mi-l inchipui eu. Nu stiu cat de folositor imi poate fi acest lucru. Ce fel de dumnezeu imi pot eu imagina ? Unul bazat pe slabiciunile mele? Cat de tare ma ajuta un astfel de dumnezeu sa inteleg cine sunt? Poate ca nu percep corect ideea pasului 3.

De ce trebuie sa-mi creez un dumnezeu, cand exista Dumnezeul cel Viu si Adevarat? El ma invata cine sunt. El imi arata de unde si pana unde sunt. El ma ajuta sa-mi ridica barierele de care am nevoie pentru ca sa traiesc corect fata de mine si fata de cei din jurul meu.

El a fost dintodeauna, este si acum si va fi pururi. M-a  acceptat asa cum eram. A trebuit eu sa invat sa nu ma mai prefac inaintea Lui. Oricum, nu-i asa – asta mi-am dorit! Sa intalnesc pe cineva in fata caruia sa pot fi eu, in toata nuditatea fiintei mele.

Dumnezeul de care avem nevoie exista! Nu trebuie creat, ci trebuie numai sa fie acceptat. Cautat. El mi-a spus cine sunt. Sunt copilul Lui. Pe care il iubeste atat de mult incat si-a dat Fiul jertfa pentru mine … Dumnezeu, Creatorul acestei lumi, rastignit pe cruce pentru pacatele mele! Ce anume imi poate conferi mai multa valoare decat aceasta iubire?

Sunt fiica Tatalui meu Ceresc. Si acest lucru este singurul punct de referinta si de echilibru din viata mea. Indiferent de parerea celorlalti despre cum ar trebui sa fiu, despre cine ar trebui sa fiu … eu STIU astazi  cine sunt!

Tata era ocupat cu cariera lui. Era mai tot timpul in scoli, apoi pe teren … Iar singurul mod in care am relationat noi doi a fost acela in care el imi spunea ce am voie si ce nu am voie sa fac, iar eu, indiferent de ceea ce simteam si-mi doream trebuia sa fiu copilul ascultator. O data l-am rugat sa-si justifice decizia, care era exact pe dos de ceea ce eu imi doream iar raspunsul sau a fost: Asa am spus eu.

Nici mama si nici tata nu au avut copilarie. Fiecare in felul sau a incercat sa supravietuiasca respingerilor si abuzurilor traite. Au adus in familia pe care si-au intemeiat-o zestrea emotionala pe care au strans-o in copilaria si adolescenta lor, si au incercat sa se descurce cu ceea ce au avut. Nimeni nu i-a invatat ce sunt acelea granitele personale. Pentru ca nu le-au cunoscut in propria lor viata, nu aveau cum sa le accepte si sa le cunoasca in viata mea.

Tata a stiut tot timpul ce anume este “cel mai bine pentru mine”. Mama a avut mereu nevoie de mine, sa o ajut cu treburile. Eu nu am stiut niciodata unde incep si unde ma termin. Nu am stiut niciodata sa-mi apar convingerile, pentru ca tata nu mi-a dat o astfel de ocazie. El mi-a controlat mereu viata, chiar si in absenta sa.

Pentru ca nu mi-am cunsocut granitele, pentru ca in mod natural, oamenii intrau si ieseau din viata mea fara sa tina cont de fiinta mea, pentru ca nu am stiut niciodata sa spun NU atunci cand cineva imi cerea sa fac lucruri impotriva vointei mele, am trait jumatate din viata convinsa fiind ca asa trebuie sa fie lucrurile. Consumul sotului meu era ceva ce mi se potrivea perfect. Dorinta mea de a-l schimba, obiceiul de a da buzna in fiinta lui, sub pretextul bunului samaritean care stie ce este cel mai bine pentru el, lezandu-i granitele in nenumarate feluri … faceam exact aceleasi lucruri care mi s-au facut si mie in atat de multe feluri si in atat de indelungat timp. Pentru ca nimeni nu mi-a respectat individualitatea, nu am stiut nici eu sa o respect pe a sotului meu.