Stiu cum e … pentru ca si eu aveam un permanent sentiment de vinovatie. Ma simteam vinovata si responsabila pentru fiecare moment in care sotul meu consuma alcool… Aveam tendinta de a-l proteja si de a-l feri de probleme, in speranta ca asta il va duce in situatia in care nu ar mai fi avut nevoie sa bea.  Asa am ajuns sa ma ocup de toate treburile casei, de cumparaturi si plata facturilor, sperand ca protejandu-l nu vor mai fi motive sa consume alcool.  Ma simteam responsabila pentru casnicia mea mult mai mult decat ar fi trebuit sa se intample in alte conditii. Si asta ma consuma foarte tare si fizic si emotional.  De fapt, adevarul arata asa:

“In faza timpurie a procesului de dependenta, alcoolicul trece de la anticipare la preocuparea de a bea. El nu mai tanjeste doar dupa bautura, ci se gandeste la ea in majoritatea timpului. Energiile lui mentale si emotionale sunt redirectionate catre protejarea dreptului de a bea si catre lupta de a supravietui cu un respect de sine aflat in declin…

Pe masura ce dependenta alcoolicului progreseaza, nevoia lui dupa alcool creste. El incepe sa bea tot mai frecvent si sa isi planifice ziua in jurul reprizelor de bautura. Deseori isi ascunde sticlele acasa sau la serviciu si devine iritat atunci cand schimbari neprevazute in program ii intarzie consumul de alcool…

…Alcoolicul are o abilitate stranie de a-i convinge pe altii ca sunt responsabili pentru faptul ca el bea, iar cei mai vulnerabili la acuzatiile lui sunt membrii familiei. Impinsi la limita suportabilului de catre comportamentul imprevizibil al alcoolicilor, multi parteneri de viata cauta ajutor psihiatric – pentru ei insisi. Sotia unui alcoolic primea ingrijire medicala de cateva saptamani la o clinica de boli nervoase cu tratament ambulatoriu, inainte ca medicii sa isi dea seama ca ajunsese acolo pentru ca sotul ei o convisese ca e nebuna.”

din:” Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., MD & Barbara R. Thompson

Si, de pe propria mea piele spun, cred ca este asa. Am fost toata viata dependenta de parerea celor din jurul meu despre mine. Stima de sine si propria mea valoare cresteau sau scadeau in barometrul meu, in functie de feed-back-urile pe care le primeam de la cei din jur. M-am straduit din greu pentru a castiga iubirea si aprobarea celor din jurul meu. Ma consideram vinovata si responsabila pentru toate lucrurile care nu mergeau cum trebuie.

Mi-era teama sa fac greseli, convinsa fiind ca oamenii nu ma vor mai placea daca greseam. Imi era usor sa-mi dau seama de ce anume aveau nevoie cei din jurul meu ca sa fie fericiti, dar nu stiam de ce anume aveam eu nevoie.

Mi-a fost teama sa-mi exprim sentimentele adevarate, de teama sa nu-i supar pe cei care nu erau de acord cu mine.  Nu am fost niciodata in stare sa-mi sustin cu adevarat un punct de vedere, te teama de a nu intra in discutii contradictorii si a supara pe cineva.

Nu am stiut niciodata sa primesc, iar un compliment ma stanjenea pana la penibil. Dar, eram in stare sa daruiesc, si ma simtem mai bine atunci cand dadeam.

Ma trezeam adesea facand lucruri pe care nu as fi vrut sa le fac, doar ca sa-i pot face fericiti sau macar sa-i pot multumi pe ceilalti.

Majoritatea relatiilor mele s-au terminat in mod dureros.

Cel mai mult m-a ingrozit respingerea. Uram sa fiu singura si pentru a aduce oameni in preajma mea am fost in stare sa fac multe lucruri. Asa am ajuns o mare consumatoare de alcool, facand cinste prietenilor mei, doar pentru a-i sti in preajma mea. Stiu, ii mituiam… Dar, aveam nevoie de ei, ca sa nu mai simt singuratatea.

Sigur, daca ma uit la toate cele de mai sus, este limpede ca eram dependenta de relatii. Inca mai am ceva reminiscente, dar multumesc lui Dumnezeu, lucrurile se indreapta. Se pare ca  noi oamenii, suntem dependenti de dependenta, daca pot spune asa … Fiecare dintre noi are in centrul vietii sale un “ceva” care il controleaza. Si din pacate, acest control este, aproape intodeauna, impotriva noastra. Cu o singura exceptie: dependenta de Dumnezeu.

Poate ca am fost crescuti cu credinta intr-un Dumnezeu care ne judeca tot timpul. Daca este asa, atunci este greu sa avem incredere in acest Dumnezeu cu care am stabilit deja o relatie. (”Adica ce vrei sa spui, ca indiferent de ceea ce fac, sunt mereu iubita si iertata de Dumnezeu?”)

Si, poate pentru ca asa am crescut, poate ca suntem buni in a stabili conditii pentru membrii familiei  si pentru prieteni , daca acestia vor iubirea noastra. De exemplu, ne gandim ca, daca ne vor lasa de izbeliste la un moment dat, atunci nu-i vom mai iubi.

Dar, lucrurile se pot schimba. Atat de multe vieti au primit o noua sansa si o noua traiectorie. Una mult mai  sanatoasa de aceasta data.

Trebuie sa avem rabdare cu noi insine. Am trait multi ani avand aceste convingeri puternic inradacinate in mintea noastra. Nu ne vom schimba peste noapte. Dar, ne vom schimba, daca vrem cu adevarat.

“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea …” (Ioan 3:16)

Cand Isus ne spune ca Dumnezeu a iubit lumea,  Isus nu spune ca Dumnezeu a iubit doar copacii, pasarile, minti si marile. Isus spune ca Dumnezeu te iubeste pe tine. Dumnezeu chiar vede toata bunatatea ta, defectele tale, potentialul tau si fiecare pata pe care o ai. Chiar atunci cand esti rebel, nepasator si ai uitat de Dumnezeu, El totusi te iubeste. Atunci cand gresesti si “o dai in bara”, dragostea lui Dumnezeu cade din ceruri asupra ta, indiferent cine esti si indiferent ce ai facut. Chiar si atunci cand Il respingi pe Dumnezeu si tot ceea ce este El, Dumnezeu tot te iubeste fara masura. In ochii lui Dumnezeu, chira daca faci greseli si chiar daca Il respingi, in ochii Lui tu  esti mai pretios decat tot aurul, argintul si alte lucruri pretioase din univers. Astazi, pune-ti aceasta intrebare … Se intoarce acesta iubire la Dumnezeu, prin iubirea pe care si eu i-o port Lui?

Sa invatam sa ne asumam responsabilitatea numai pentru noi insine, este foarte dificil atunci cand incercam pentru prima data. Probabil ca am petrecut ani in care ne-am incalcat barierele, facand pentru altii ceea ce ei ar fi avut nevoie sa faca pentru ei insisi. Si am esuat. In cel mai bun caz, incercarea de a-i determinape ceilalti sa faca ceva impotriva vointei lor, este frustranta.

Darul de baza al programului in 12 pasi este eliberarea de aceste incercari disperate, de a controla vietile altora. Daca ajungem sa credem ca fiecare dintre noi are o calatorie personala de facut, iar a noastra nu include absinenta celuilalt la vremea hotarata de noi, atunci am acceptat cel de-al doilea dar al programului.

“Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7)

La un moment dat, cu totii am fost vinovati intr-un mod pacatos, de incercarea de a-i controla pe ceilalti. Atunci cand folosim neajutorarea, vina, constrangerea, amenintarile, sfaturile, manipularile sau dominarile pentru a obtine ceea ce dorim, folosim intunericul pentru motive egoiste. Trebuie sa invatam ca nu este treaba noastra sa controlam evenimentele. Trebuie sa invatam ca noi suntem ziditori prin iubire, compasiune si iertare.  Trebuie sa invatam , indiferent cat ar costa, sa-i cladim pe ceilalti, chiar pe cheltuiala noastra. Atunci cand vom invata sa-i incurajam pe cei din jurul nostru in loc de a incerca sa-i folosim , cu totii, si noi si ei, vom trai in victorie.

Intram intr-un program pentru codependenti, incercand sa aflam cum ii putem ajuta mai bine pe cei pe care ii iubim sa inceteze consumul. Acesta este primul nostru scop. Dar apoi, invatam sa ne conducem propriile noastre vieti, chiar daca consumul de alcool al partenerului nu a incetat.

Avem promisa fericirea. Am invadat vietile celor pe care ii iubim, doar pentru ca nu am inteles ca suntem persoane separate, ca suntem entitati diferite. Granitele noastre se estompasera. Da, invatam sa ne retragem din teritoriile celorlalti. Invatam sa traim ca niste persoane distincte. Primul pas spre fericirea care ne este promisa inseamna  sa renuntam la convingerea noastra ca putem controla o alta viata, in afara de a noastra.

“Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el.” (Ezechiel 18:20)

In sens crestin, s-ar putea sa dorim sa ne asumam raspunderea vietii altcuiva si sa luam decizii pentru acea persoana. A lua decizii pentru cineva este un lucru valabil atunci cand vorbim de cresterea unui copil sau de ajutorul dat cuiva care nu se poate ajuta singur. Si in aceasta situatie, trebuie sa-i incurajam sa ia cat de multe decizii pot pentru ei insisi. Dar, in aproape toate celelalte situatii, cand luam celuilalt posibilitatea de a-si asuma responsabilitatea, punem un obstacol in calea sa catre Cristos. Fiecare, in felul sau,  trebuie sa venim la Cristos si sa traim pentru El. Cand ne facem responsabili pentru sentimentele cuiva, pentru gandurile, actiunile, alegerile, dorintele, nevoile si lipsa starii de bine a cuiva, vom sfarsi prin a umili acea persoana. Cu consecventa, impiedicam acea persoana sa devina ceea ce Dumnezeu vrea ca ea sa devina, atunci cand luam asupra noastra intreaga sa viata si incercam sa o transformam in ceea ce noi  dorim. Oricat ar fi de dificil, in limita unor mici exceptii, trebuie sa lasam cealalta persoana sa reuseasca sau sa esueze pe cont propriu. Asta nu inseamna ca nu o avertizam, mustram, nu  ii dam un sfat, nu o prevenim de consecinte si nu ii aratam dragoste. Ceea ce trebuie sa facem intodeauna este sa protejam demnitatea si personalitatea celuilalt inaintea lui Cristos, pentru ca fiecare persoana sa-L cunoasca pentru sine.

Pentru a lasa durerea sa plece, trebuie sa invatam sa simtim compasiune pentru noi insine si pentru luptele pe care le ducem. Trebuie sa admitem ca am facut tot ceea ce ne-a stat in putinta. Trebuie sa dorim sa purtam de grija copilului din noi care poate s-a simtit nevrednic si nepotrivit locului si circumstantelor. Si dupa ce ne-am imbogatit sufletul, vom fi in stare sa renuntam la durerea care ne bloca cresterea si sa-i ajutam si pe altii prin exemplul nostru.

“Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.” (Matei 11:28)

Cu totii avem nevoie de comfort  si odihna. Cu totii obosim. Cu totii ardem de vii. Cu totii ne epuizam. In toate aspectele vietii noastre, avem nevoie de confort si odihna. In lumea in care traim, este dificil sa reusesti sa te odihnesti in mod real. Indiferent unde ne-am duce, ce am face, si in ce fel ne-am astepta sa gasim confortul si odihna, problemele vechi si durerea pot ramane cu noi. Dar, Dumnezeu este confort si odihna. In mainile lui Cristos, in mainile Sale atat de pline de vindecare si implinire, tu poti gasi confort si odihna. Chiar si cel mai mic efort de a-l cauta pe Cristos te poate ajuta. Chiar si cea mai mica dorinta de a fi copilul Sau aduce atingerea Sa in viata si inima ta. Chiar si cea mai mica rugaciune Il aduce aproape. Chiar si cea mai mica dedicare iti va aduce mangaierea Lui. Te poti intoarce de la sursa disconfortului si epuizarii tale. Si atunci cand vei face aceasta intoarcere, vei gasi pe cineva care poate sa-ti dea confortul si odihna si restaurarea. Numele lui este Isus.

]]> http://alcoolism.info/430/meditatii-zilnice-08-martie-2010/feed/ 0 http://alcoolism.info/424/meditatii-zilnice-07-martie-2010/ http://alcoolism.info/424/meditatii-zilnice-07-martie-2010/#comments Sun, 07 Mar 2010 05:55:44 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=424 In momentul in care am cautat ajutor in programul celor 12 pasi, fericirea era pentru noi doar o posibilitate vaga. Renuntaseram de multa vreme la credinta ca Dumnezeu este cel care ne implineste nevoile si dorintele. Fii si fiice erau scapati de sub control. Sotii beau si erau distanti. Sefii cereau prea mult iar vecini erau galagiosi. Foarte putini oameni se comportau conform asteptarilor noastre.

Programul celor 12 pasi a fost, pentru multi dintre noi, o ultima varianta de luat in calcul, si multi dintre noi nu speram prea multe atunci cand am intrat in program. Rugaciunile nu ne-au ajutat prea mult inainte, atunci ce are putea face Dumnezeu pentru noi? Unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat in acest program este ca, Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre, dar nu in timpul nostru, ci in timpul Sau. Mai mult, am aflat ca Dumnezeu ne da ceea ce avem nevoie, nu ceea ce dorim noi.

Miracol este faptul ca acum ne simtim mai bine decat ne-am simtit ani la rand. Pentru unii dintre noi, multe lucruri nu s-au schimbat: betivii beau in continuare. Locul de munca este inca stresant si copiii inca ne mai ingrijoreaza. Totusi, ne simtim plini de speranta, pentru ca noi credem ca Dumnezeu ne poarta de grija dupa planul pe care El il are pentru fiecare dintre noi. Rugaciunea pentru cunostinta planului lui Dumnezeu in viata noastra, este o rugaciune care intodeauna primeste raspuns.

” Domnul va sfarsi ce a inceput pentru mine. Doamne, bunatatea Ta tine in veci: nu parasi lucrarile mainilor Tale.” (Psalm 138:8)

Dumnezeu are un plan pentru viata fiecarei persoane. Unii dintre noi incearca sa urmeze acest plan, iar altora le pasa mai putin. S-ar putea ca planul lui Dumnezeu pentru viata ta sa nu includa niciodata prezenta ta intr-un anumit loc la o anumita data. Planul lui Dumnezeu pentru viata ta include,  cu siguranta, ceea ce vei deveni in Cristos. Planul cel mai de seama pe care il are Dumnezeu pentru viata ta, este ca tu sa-L primesti pe Cristos ca si Domn si Mantuitor al vietii tale. Fara aceasta acceptare a lui Cristos, nu conteaza directia pe care o iei in viata si lucrurile pe care le faci in viata pentru ca nu vei ajunge sa implinesti planul lui Dumnezeu pentru tine. Dupa ce L-ai acceptat pe Cristos in inima si viata ta, planul lui Dumnezeu pentru tine este sa devii un adevarat copil al lui Dumnezeu in tot ceea ce spui, gandesti si faci. In plus, planul lui Dumnezeu cere sa devii o  persoana amabila, blanda, plina de compasiune, smerita si iubitaore. Locul si timpul in care se intampla aceste transformari, nu are importanta.

Fiecare pacat pe care-l savarsim, zdrobeste o frantura de duh. Ranile pe care le purtam cu noi, zdrobesc o alta frantura de duh.  Alcoolicul are duhul frant. Alcoolul il amegeste pana acolo incat nu mai poate discerne binele de rau. Fiecare pacat pe care il savarseste influentat fiind de alcool, il frange in duh din nou.

Aici este o zona in care numai Dumnezeu poate interveni. Doar El poate repara, restaura, readuce la viata un duh frant.

De aceea este atat de important ca sa-L lasam pe Isus sa lucreze. Sa-i lasam Lui aceasta povara, prea grea pentru noi. Singurul mod in care putem interveni este rugaciunea. Dumnezeu raspunde rugaciunilor venite din inima. El vindeca leprosii, ologii, paraliticii, bolnavii fara speranta. El reda orbilor vederea. Iar alcoolicul este orbit. El nu vede locul in care se afla, oricat de urat ar fi.

Pentru sotul meu ne-am rugat cu totii: eu, prietenii, biserica. Si, a venit ziua in care sotul meu a cerut ajutorul. Dumnezeu a lucrat in inima  si in lumina ochilor lui.

Lasand problema sotului meu in mainile celui care doar El putea sa o rezolve, am putut sa incep sa am grija de mine. Pentru ca si duhul meu avea nevoie de zidire si vindecare. Iar Dumnezeu mi-a dat puterea de a merge mai departe si de a alege corect.

Codependentul are propriile rani unde este nevoie de vindecare. Respingerea, abuzurile, din timpul relatiei cu un dependent sau chiar din copilarie, sunt rani  cumplit de dureroase. Ne putem preface ca nu le avem, dar mirosul lor, de puroi, ne urmareste mereu. Si numai Isus este cel care vindeca astfel de rani. El m-a vindecat si ma vindeca in continuare. Ma restaureaza. Imi reda identitatea.

Intr-un program de recuperare gasesc prieteni atat de apropiati, incat numai apelul telefonic ne desparte. Aceste femei si acesti barbati s-au luptat, inca se mai lupta cu puterea dependentei celor iubiti de ei. Cu acesti prieteni, in cadrul programului, ne putem impartasi fricile si furiile. De la ei putem primi indrumare si usurare. Suntem increzatori, pentru ca prietenii nostri ne accepta  cu totul, nu ne vor judeca pentru actiunile si comportamentele noastre sau ale sotilor sau copiilor nostri. Putem avea momente de liniste, cel putin in tovarasia acestor prieteni.

“Nu va mai numesc robi, pentru ca robul nu stie ce face stapanul sau; ci v-am numit prieteni, pentru ca v-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu.” (Ioan 15:15)

Cristos cere ca iubira Lui pentru tine sa fie centul vietii tale. Desigur, tu poti ignora acesta cerere. Totusi, Dumnezeu nu-ti cere sa faci ceva, daca acel lucru nu este in beneficiul tau. Atunci cand accepti ca Dumnezeu sa fie centrul vietii tale, devii prieten cu Cristos. Prietenii impartasesc totul. Ei impart si bine si raul.  Sunt intodeauna unul pentru  celalat.  Nu vei fi niciodata separat de Cristos, decat atunci cand te vei intoarce cu spatele le el. Cu Cristos nu esti niciodata singur si niciodata insingurat. Cu Cristos, adevarul si intelepciunea sunt valabile pentru tine, pentru ca Dumnezeu da adevarul si intelepciunea. Atunci cand faci ceea ce cere iubirea Lui, Cristos va fi intodeauna prietenul tau nepretuit.

Multi dintre noi am crescut cu parinti care cereau perfectiunea. Nu i-am multumit niciodata dar, dar am invatat perfect cum sa cerem celorlalti perfectiunea. Este important sa tinem minte ca parintii nostri au facut tot ceea ce s-au priceput ei mai bine si nu-i condamnam pentru toate defectele noastre de caracter. Dar, sunt lucruri pe care le putem face legat de defectele noastre.

O greutate mare este inlaturata de pe umerii nostri atunci cand renuntam la a mai pretinde perfectiunea. Cu toate ca, in unele situatii a lucrat in favoarea noastra, nevoia de perfectiune nu trebuie sa fie ceva care sa ne conduca viata. Daca facem in mod sincer tot ceea ce sta in putinta noastra, este suficient. Dumnezeu nu asteapta mai mult de atat.

“Pe El Il propovaduim noi, si sfatuim pe orice om, si invatam pe orice om in toata intelepciunea, ca sa infatisam pe orice om, desavarsit in Hristos Isus” (Coloseni 1:28)

Fiecare dintre noi este diferit. Avem amprente unice si un ADN unic. Suntem precum fulgii de zapada, incredibil de complecsi, facuti in mod minunat, si totusi asemanatori in faptul ca am fost creati din aceeasi componenta spirituala. Nu suntem numai diferiti unii de ceilalti, dar suntem si imperfecti. Suntem nascuti imperfecti si asa vom ramane de-a lungul vietii nostre pe pamant. Dar, atunci cand Il acceptam pe Cristos, devenim perfecti in tarmul spiritual, in ochii Sai si in inima Sa.  Lucrul perfect pe care il poate face un om este sa renunte la bagajul negru al pacatelor din inima sa si sa ramana curat si desavarsit inaintea lui Isus Cristos. Dumnezeu este dragostea. In Cristos nu exista intuneric. Noi devenim perfecti prin iubirea pe care o impartasim cu Cristos, si cu ceilalti prin iubirea Sa. Atunci cand Il luam cu noi pe Cristos si incepem sa traim pentru El, luam asupra noastra perfectiunea iubirii Sale.