Imi reaminteam mereu ca sotul meu este o fiinta umana, o persoana demna de respect. Nu a fost usor sa lupt cu tumultul care exista in sufletul meu, dar atat cat puterile m-au tinut, am tinut cont de faptul ca merita sa fie respectat.
Desi i-am strigat de nenumarate ori, cu toata puterea fiintei mele, cat de tare ma doare ceea ce vad, cat de folosita ma simt, niciodata nu l-am insultat, folosind acele cuvinte care sa puna o eticheta definitiva pe fruntea lui. Il priveam ca pe un om bolnav, care are nevoie de ajutor, desi incapatanarea lui ma scotea din minti. Furia care ma cuprindea se revarsa in cani si pahare sparte, in sticle de bautura trantite si deformate.
Un blog “deandoaselea”
