Comments for Codependenta Alcoolica

Comment on Pasul 2 – Speranta by Nicu

Nicu — Mon, 02 Jan 2012 21:10:52 +0000

citind articoplul tau, sper ca mai am si eu o sansa de scapare, de evadare din lumea asta pustie si neagra pe care am creat-o in preajma mea… m-am inconjurat de superficiali care joaca non stop partide de pariuri sportive, cheltuind banii parintilor, de femei su apucaturi usoare, de palstic..am uiat de spirit..de tot ce tine de inalt si Biblie. sper ca anul asta o sa reusesc sa imi curat sufletul de murdaria asta…

Comment on Despre religie si religiozitate by Corneliu Nita

Corneliu Nita — Sat, 26 Nov 2011 16:36:05 +0000

Pace si binecuvantare!
Sunt Corneliu Nita, administratorul blogului ADEVARATA FERICIRE,
si as dori sa reinnoiesc colaborarea cu dumneavoastra!
As vrea sa stiu daca sunteti de acord.
Chiar acum, eu v-am adaugat la categoria Parteneri Media.
http://adevaratafericire.blogspot.com/

Va multumesc anticipat!

Comment on Eu si ne-granitele mele by Monex scam

Monex scam — Sun, 31 Jul 2011 13:33:00 +0000

Acum aveti indrazneala sa consiliati persoane care trec prin expierente similare si va rugati pentru vindecarea si eliberarea lor.

Comment on Eu si ne-granitele mele by siloxy

siloxy — Thu, 30 Jun 2011 08:48:05 +0000

si apoi?

Comment on Granitele by Simona

Simona — Fri, 17 Jun 2011 19:56:16 +0000

Din nou sunt intru-totul de acord cu tine. Cu tot ce ai spus!

Stii Gika … eu nu mai vreau viata pe care am dus-o inainte. M-am saturat de ea! De esecurile, de respectul de sine scazut, de manii si de frici, de relatii esuate … Mi-as da mintea la spalat, sa o invart nitel in detergent apoi sa o storc bine si sa o pun la uscat … fara toate balasturile pe care le-am adunat. Dar, asta nu o pot face asa ca accept procesul – adesea foarte dureros – transformarii naturale a felului in care ma raportez la lume si propria mea fiinta.

Ce am invatat eu pe pielea mea si din observarea celor din jurul meu este urmatorul lucru: trebuie sa vreau cu adevarat sa schimb ceva in bine pentru a a accepta acea vulnerabilizare. Daca continui sa ma mint doar de dragul de a nu ma expune, atunci inseamna ca inca mai pot duce viata asa cum este, ca inca nu am atins pragul de suportabilitate. Cand am inteles ca asa nu mai merge, nu mi-a mai pasat de ce zice lumea, nu am mai dat doi bani pe impresia pe care o lasam celor din jur, pe judecata lor. Mi-am dorit doar – cu riscul de a pierde inca o data totul – sa traiesc un alt fel de viata.

Nu a fost deloc usor. Dar, daca Dumnezeu este de partea mea, cine imi poate fi impotriva??

Stii care este cea mai mare tristete a mea, Gika? Ca ne multumim cu evlavia si nu acceptam harul … Cei saraci cu duhul nu sunt cei cu mintea putina, ci cei care se vulnerabilizeaza. Pentru ca devin slabi, dar in slabiciunea lor primesc Puterea Creatoare si atunci … cine ii mai poate rapune?

Comment on Ce sunt granitele personale (1) by Simona

Simona — Fri, 17 Jun 2011 19:30:23 +0000

Absolut adevarat. Dar, ce ne facem in situatia in care am crescut avand granitele mereu invadate? Eu asa am crescut. Nici macar nu am stiut ca as avea sau ca ar trebui sa am granitele mele. Nu am stiut ca trebuie sa existe un punct in dreptul caruia sa spun HALT! De aceea, pentru ca nu am stiut altfel, oricine a avut acces liber pana la miezul fiintei mele. Mi-au trebuit ani, foarte multi ani, sa ajung in punctul in care sa inteleg ca ceva este fundamental gresit.
Si mai dramatic, a fost faptul ca neavand granite personale, am fost convinsa ca ele nu exista in viata nimanui. Si, mi-a fost simplu si firesc sa-mi “bag nasul” in viata celor din jurul meu, incercand sa schimb pe toata lumea. Lucru care, bineinteles, a dus la esuarea in mod jalnic a relatiilor – de orice natura – pe care le-am avut
Avem nevoie de granite. Avem nevoie sa ne cunoastem propria identitate, sa stim unde anume incepem si unde anume sfarsim noi si incepe lumea din jurul nostru.
Daca intelegem asta, vom invata respectul fata de celalalt si respectul fata de alcoolicul de acasa. Si el este o persoana, individuala, diferita de noi, pe care nu o putem schimba, ale carui granite nu mai avem voie sa le invadam. Si, facand acest lucru, schimband felul in care ne raportam la el ca om si nu la dependenta lui, multe lucruri se schimba … in bine.
Si da, fara Dumnezeu suntem pierduti! El ar trebui sa fie singurul nostru punct de reper. Adevarul Lui, singurul nostru adevar. Pentru ca El este singura noastra certitudine, orice altceva este relativ si schimbator.

Comment on Granitele by gika

gika — Thu, 16 Jun 2011 11:49:56 +0000

Simona, tu te-ai prins de treaba asta cu granitele si ai luat decizia ce se cerea pentru a duce o viata sanatoasa, insa majoritatea nu vor sa faca asta. Stii de ce? Pentru ca asta inseamna sa te vulnerabilizezi, si cine vrea sa se vulnerabilizeze? Tu ai vrut? Dar, surprizaaaa!!! Daca nu te vulnerabilizezi nu inveti, nu cresti, nu lasi pe altii sa traiasca si nu vor fi, deci, sinceri, apropiati cu tine, nu ajungi sa iti managerizezi frica. Ca atare, omul traieste intr-o cusca toata viata. A, da, isi poate scoate picioarele printre gratii ca sa se plimbe, de colo-colo, prin lume, insa acolo unde e el, e si cusca lui… Pe dinafara, ca sa il pastreze in granitele, ha!, confortabilului iluzoriu.
Te felicit! Te-ai vulnerabilizat pentru Dumnezeu, te-ai vulnerabilizat pentru sotul tau, te-ai vulnerabilizat pentru tine insati. Acum, „monstrii” treziti te pot musca. Si, da, ai sansa de a-i invinge. Iar eu as spune… si certitudinea

Comment on Ce sunt granitele personale (1) by gika

gika — Thu, 16 Jun 2011 10:23:25 +0000

In mod normal, nimeni nu poate trece de barierele tale fizice, emotionale, spirituale decat cu acordul tau. Uneori se intampla din lipsa de vigilenta… Alteori, invaziv, caz in care putin mai conteaza ce vrei. Microbii, virusurile, statul cu legile si masinatiunile sale… unii oameni de pe strada… si altele. Doar ca aceste bariere pot ceda prin continua, sacaitoare, obositoare solicitari. Precum odinioara cedau portile cetatilor sub actiunea berbecilor folositi de atacatori. Cred ca e destul de clar ca drumul spre iad se face prin pasi marunti, fie ca mergi singur, fie ca esti impins… La actiuni clare si violente, ample, in general reactionam cumva. Cel rau insa te va atrage si determina prin actiuni aparent nesemnificative sau tolerante. Dar pana cand?
…Fara Dumnezeu suntem pierduti! Insa El nu te va obliga niciodata sa faci ceva ce iti cere sau te inspira. Sunt, insa, consecinte…

Comment on Complicitatea by Simona

Simona — Sun, 22 May 2011 15:31:32 +0000

Maela, credinta mea este ca intodeauna exista speranta. Pe vremea cand sotul meu consuma, eu nu am acceptat sub nici o forma varianta in care el nu se va face bine. Eu cred ca fiecare alcoolic poate avea speranta atata timp cat este cineva care se lupta pentru el. El piere numai atunci cand nimeni nu se mai roaga pentru el. Cand nimeni nu mai doreste sa il ajute.
Eu nu mi-am irosit viata, mi-am imbogatit-o. Experienta prin care am trecut m-a adus mai aproape de Dumnezeu, iar viata mea este foarte mult schimbata … in bine.
Vreau sa-ti spun ceva despre lupta pe care o ducem pentru alcoolicul nostru. Nu este vorba despre acea lupta in care ii tinem lectii moralizatoare, il amenintam, il santajam, il controlam, ii interzicem consumul. Ele nu functioneaza. In cazul nimanui nu a functionat. Lupta se duce altfel. In primul rand este foarte important sa intelegem ce anume este alcoolismul. Este foarte important sa acceptam ca este foarte diferit de ceea ce am crezut noi ca este. Sa acceptam ceea ce este. “Dusmanul” nostru nu este alcoolicul nostru, ci alcoolismul. De aceea, este bine sa incepem prin a ne cunoaste dusmanul. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca am luat legatura cu AA din Oradea. Nu stiu de unde esti, dar poti eventual gasi aici http://www.alcooliciianonimi.ro/grupuri.htm o adresa. Daca nu se afla un asemenea grup in orasul tau, putem incerca sa stam de vorba noi doua, iti pot da adresa de email a lui Cristi (consilierul in adictii) putem gasi impreuna o solutie. Daca vrei,imi poti scrie direct pe email alcoolism.info@gmail.com
Apoi, tot din strategia luptei face parte si munca cu noi insine, pentru ca noi, prin tot ceea ce facem si prin felul in care ne raportam relatiei noastre, nu facem decat sa dam “apa la moara” consumului sau. Acceptand ca trebuie sa ne schimbam pe noi insine si nu alcoolicul, incepand sa facem pasi in aceasta directie, ne facem un bine in primul rand noua. Intelegem lucrurile pe care le percepem eronat, intelegem ce anume facem gresit, ne straduim sa le indreptam … incet-incet noi ne schimbam, iar raspunsul pe care il primim din interactiunea cu alcoolicul se poate schimba in bine.
Ne intrebi ce sa faci? Eu cred ca mai intai trebuie sa te decizi daca vrei sa duci in continuare aceasta lupta sau nu. Nimeni nu are dreptul sa iti evalueze raspunsul. Dar, este foarte important sa te decizi si sa ramai ferma in decizia ta, oricare ar fi ea.
De aici pleaca totul.
In ceea ce priveste violenta … Noi oamenii adunam, de-a luingul vremii, multa furie. Adesea nu este indreptata impotriva unei anumite persoane, dar ne-o revarsam pe persoana care ne este la indemana. Si eu am avut probleme cu mania. Chiar si dupa ce sotul meu a incetat sa mai bea. Mi-o revarsam asupra lui nu pentru ca as fi avut vreun motiv clar, ci pentru ca imi era la indemana. Nu ii cat scuze alcoolicului tau. NU este scuzabil pentru ceea ce face. Nici pentru ca bea, nu are vreo scuza. Am spus toate acestea pentru ca este important sa stim anumite lurcruri atunci cand trebuie sa luam o decizie importanta.
Mai multe, daca doresti, putem discuta in privat.
Cu drag,
Simona

Comment on Complicitatea by maela

maela — Sun, 22 May 2011 09:52:40 +0000

am gasit acest blog pentru ca demult caut informatii despre ce se poate face cand locuiesti cu un alcoolic. l-am cunoscut pe barbatul meu cand consuma alcool dar putea ascunde acest lucru si m-am indragostit de el cu tot sufletul. eu nu am cunoscut niciodata in viata mea persoane care consuma alcool si nu stiam la ce duce betia. la un an dupa ce l-am cunoscut el a facut o pancreatita si aproape era sa moara dar ca prin minune a scapat. timp de 4 ani nu a mai consumat bautaura si la un an dupa externarea sa noi ne-am mutat impreuna si de atunci locuim impreuna. de doi insa s-a reapucat de baut si lucrurile au devenit foarte urate pentru ca este violent cand bea. este beat cam 4-5 zile pe saptamana si restul sta in pat pentru ca se simte rau. daca o zi este normal si putem sa ne bucuram de viata. din cauza violentei lui am fost nevoita sa fug din casa, de nenumarate ori, cu ce aveam pe mine si sa ma urc in masina si stau noaptea prin benzinarii. dupa 2-3 zile ma intorceam la el si promitea ca se lasa si vom avea o viata normala. chiar si acum cand scriu aceste randuri am fost nevoita sa fug din casa si stau la o prietena. ce sa fac? mai este vreo speranta? va rog din suflet sa-mi spuneti. imi irosesc viata fara rost?