Mintea noastra devine incetosata, suntem confuzi. Nu stim exact care ar trebui sa fie urmatorul nostru pas, cum va arata, care este directia spre care ar trebui sa ne indreptam.

Acesta este momentul in care ar trebui sa ne oprim, sa cerem calauzire si sa ne odihnim. Este timpul in care ne putem elibera de frica. Putem astepta. Putem simti confuzia si haosul, si apoi ne putem detasa de ele. Calea se va dezvalui de la sine. Urmatorul pas va fi descoperit. Nu trebuie sa stim totul acum. Vom sti cu timpul. Putem crede acest lucru. Ne putem detasa si crede.

“Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.” (Proverbe 3:5-6)

Compasiunea fata de ceilalti este o calitate extraordinara! Si cat de dificil este sa folosim aceasta calitate pentru a stabili anumite limite!

Este bine sa avem grija de ceilalti si de sentimentele lor; dar, este de asemenea esential sa avem grija de noi insine. Uneori, pentru a ne purta de grija trebuie sa alegem sa facem acest lucru.

Unii dintre noi traim avand adanc inradacinat mesajul, dat de familie sau de biserica, ca nu trebuie niciodata sa ranim sentimentele celor din jur. Putem inlocui acest mesaj cu unul nou, unul care spune ca nu este in regula sa ne ranim pe noi insine. Uneori, atunci cand ne purtam noua de grija, ceilalti se vor simti raniti.

Dar, este in regula. Vom invata, vom creste si vom profita de experienta; si ei vor face la fel. Cel mai puternic si mai pozitiv impact pe care il putem avea asupra celorlalti, il putem obtine atunci cand ne asumam responsabilitatea fata de noi insine si le permitem celorlalti sa fie responsabili pentru ei insisi.

Faptul ca ne pasa este de ajutor. Dar, sa ne asumam responsabilitatea pentru cei din jur, nu ajuta. Putem invata cum sa pasim pe linia dintre acestea doua.

“Isus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.”  Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea ei, este: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”  In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii.” (Matei 22:37-40)

Uneori este de mare folos sa stim la ce anume speram si care sunt nevoile noastre. Si, chiar daca nu cunoastem aceste lucruri, putem crede ca Dumnezeu le cunoaste.

Atunci cand cerem, cand ne incredem si credem ca nevoile noastre vor fi implinite, ele se  implinesc. Uneori, si lui Dumnezeu ii pasa de cele mai mici lucruri, daca ne pasa si noua.

“Simon Petru le-a zis: “Ma duc sa prind peste.” “Mergem si noi cu tine”, i-au zis ei. Au iesit si au intrat intr-o corabie; si n-au prins nimic in noaptea aceea. Dimineata, Isus statea pe tarm; dar ucenicii nu stiau ca este Isus.  “Copii”, le-a zis Isus, “aveti ceva de mancare?” Ei I-au raspuns: “Nu”. El le-a zis: “Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti gasi.” Au aruncat-o deci si n-o mai puteau trage de multimea pestilor. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: “Este Domnul!” Cand a auzit Simon Petru ca este Domnul, si-a pus haina pe el si s-a incins, caci era dezbracat, si s-a aruncat in mare. Ceilalti ucenici au venit cu corabioara, tragand mreaja cu pesti, pentru ca nu erau departe de tarm decat cam la doua sute de coti.  Cand s-au coborat pe tarm, au vazut acolo jaratic de carbuni, peste pus deasupra si paine.” (Ioan 21:3-9)

Pacea este cea mai buna resursa pe care o avem pentru rezolvarea problemelor. Dintr-o stare de calm si pace, solutiile  apar usor si natural.  Adesea, frica si anxietatea blocheaza solutiile. Anxietatea va da putere problemei, nu solutiei. Nu ajuta la potolirea furtunii. Nu ajuta la nimic.

Pacea ne sta la dispozitie, daca o alegem. In ciuda haosului si a problemelor nerezolvate din jurul nostru, totul este bine. Lucrurile se vor aranja. Ne putem inconjura cu resursele universului: apa, pamant, un apus de soare, o plimbare, o rugaciune, un prieten. Ne putem relaxa si ne putem da voie sa simtim pacea.

“Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” (Ioan 14:27)

Doar pentru ca cei din jurul tau nu au fost intodeauna disponibili pentru tine, atunci cand ai avut nevoie de ei, doar pentru ca cei din jurul tau nu au fost in stare sa-si exprime iubirea ce ti-o poarta prin modalitati care sa functioneze, doar pentru ca relatiile au esuat sau s-au deteriorat,  nu inseamna ca nu esti demn de iubit.

A trebuit sa inveti unele lectii. Uneori, aceste lectii au fost dureroase.

Elibereaza-te de durere. Deschide-ti inima pentru iubire.

Esti demn de a fi iubit.

Esti iubit.

“Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau! Eu dau Egiptul ca pret pentru rascumpararea ta, Etiopia si Saba, in locul tau. De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta.” (Isaia 43:1-4)

Am negat adevarul.

Negarea inseamna ca nu ne-am dat voie sa infruntam realitatea, si asta pentru ca de obicei, infruntarea unei anumite parti din viata ne poate rani foarte tare. Poate ca am pierdut ceva: increderea, iubirea, familia, o casnicie, poate o prietenie sau un vis. Si doare sa pierdem ceva sau pe cineva.

Negarea este un dispozitiv de protectie, un atenuator de soc pentru suflet. Ne fereste sa recunoastem realitatea asa cum este ea, pana in momentul in care vom fi pregatiti sa ii facem fata.

Suntem fiinte robuste si totusi foarte fragile. Uneori, avem nevoie de timp pentru a ne simti pregatiti, pentru a putea sa facem fata. Ne putem elibera de nevoia noastra de negare atunci cand ne simtim in siguranta, cand simtim ca suntem puternici si putem face fata realitatii. Vom face acest lucru, atunci cand ii va sosi vremea.

Nu trebuie sa ne pedepsim pentru ca am negat realitatea; trebuie doar sa ne iubim, in siguranta si putere, astfel ca in fiecare zi sa fim mai bine echipati pentru a face fata adevarului. Vom face fata realitatii in timpul nostru, atunci vand suntem pregatiti si in timpul lui Dumnezeu. Si nu trebuie sa acceptam judecati din partea nimanui, nici  macar din partea noastra, pentru acest lucru.

Vom sti ceea ce trebuie sa stim atunci cand va trebui sa stim.

“Doamne, Tu esti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi inalta! Laud Numele Tau, caci ai facut lucruri minunate; planurile Tale facute mai dinainte s-au implinit cu credinciosie.” (Isaia 25:1)

Se poate ca si noi sa avem acest comportament – se poate sa-l fi dobandit pentru ca am avut nevoie sa supravietuim in familiile noastre. Poate ca nu am fost in stare sa capatam iubirea si atentia pe care ne-am dorit-o. Poate ca nu ni s-a dat permisiunea sa ne fim pe plac, sa credem in noi si sa avem propriile noastre alegeri care sa ne demonstreze increderea in sine.

Oamenii care vor neparat sa fie placuti pot fi inchisi sau deschisi. Putem alerga agitati in urma celorlalti, sporovaind cu viteze de kilometrice pe minut, in timp ce singurul lucru pe care il gandim este de fapt: ” Sper ca reusesc sa-ti fiu pe plac”. Sau, putem fi genul tacut, cel care trece in liniste prin viata, dar luam deciziile importante in functie de ce ar putea sa le faca celorlalti placere.

Sa tinem cont de nevoile si dorintele celor din jur este o parte importanta dintr-o relatie. Avem responsabilitati fata de familie, de prieteni si de angajati. Avem o responsabilitate interioare foarte puternica de a iubi si a purta de grija. Dar, daca trecem de aceasta limita si ne regasim printre cei care ar face orice sa le faca celor din jur pe plac, asta este prea mult. Nu numai ca ceilalti se vor simti enerva din pricina noastra, dar si noi devenim enervati atunci cand eforturile noastre de a le face pe plac nu dau roadele pe care noi le asteptam. Oamenii pe care te simti confortabil sa-i ai in preajma sunt cei care tin cont de cei din jur, dar sfarsesc prin a-si face lor insisi pe plac.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Este frica cea care ma impinge spre un asemenea comportament. Frica de  respingere, inaintea oricarei alte frici. Dar, incepand de astazi, inteleg ca valoarea mea nu sta in parerea celorlalti despre mine si in nivelul in care ei sunt multumiti de mine. Daca voi continua in acest fel, voi fi mereu nefericita, pentru ca este absolut imposibil sa multumesc pe toata lumea si mereu va fi cineva care va avea ceva de spus.  Incepand de astazi, voi invata sa ma respect si sa imi fac mie pe plac.

“Domnul este de partea mea, nu ma tem de nimic: ce pot sa-mi faca niste oameni?”

(Psalmi 118:6)

“Mai bine este sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in om; ” (Psalmi 118:8)

De ce ne facem singuri astfel de lucruri? Si nu vorbesc acum despre dieta. Vorbesc despre viata. De ce punem atata presiune pe noi gandind ca suntem inferiori, crezand in acelasi timp ca altii sunt perfecti – fie ca este vorba despre relatii, despre recuperare sau de anumite sarcini specifice.

Fie ca ne judecam pe noi insine sau ii judecam pe altii, vorbim despre cele doua fete ale aceleiasi monede: perfectiunea. Si, nici una dintre asteptari nu este valida.

Este, de departe, mult mai corect si mult mai benefic daca gandim despre noi ca suntem in regula iar ca ceea ce facem este suficient de bine facut. Asta nu inseamna ca nu vom face greseli care vor trebui indreptate; nu inseamna ca nu vom deraia din cand in cand; nu inseamna ca nu putem creste. Inseamna, cu toate greselile si nelinistile, ca suntem de fapt in cursa. Ne ajutam sa ramanem pe drumul pe care trebuie sa mergem numai daca ne incurajam si ne sustinem in ceea ce facem.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Astazi imi va fi drag de mine. Ma voi incuraja si ma voi sustine in tot ceea ce fac. Fac lucrurile suficient de bine, si imi place acest sentiment pe care il am. Imi voi aminti vorbele unui trainer care spunea: “Tot ceea ce poti sa faci este sa faci tot ceea ce poti. Si tot ceea ce poti este de-ajuns.”

“Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi!”

(Psalmi 50:14-15)

Iata cateva idei care ne-ar putea fi de folos, pe masura ce invatam sa recunoastem si sa facem fata sentimentelor.

Luam o coala de hartie. In capatul de sus al foii vom scrie: “Daca ar fi in regula sa simt orice as simti, si nu as fi judecata ca fac bine sau rau, ce anume as simti?”  Apoi, incepem sa scriem orice ne trece prin minte. Putem folosi metodele preferate de multi oameni care se afla intr-o calatorie de descoperire a propriilor sentimente: scrisul sau tinerea unui jurnal. Putem tine un jurnal, putem scrie scrisori pe care nu intentionam sa le trimitem, sau doar putem insira simple ganduri intr-un carnetel.

Ne putem observa si asculta asa cum ar face-o, intr-un mod obiectiv, o a treia persoana. Putem asculta tonul vocii si cuvintele pe care le folosim. Ce anume auzim? Tristete, frica, manie, fericire?

Ce ne spune trupul nostru? Este el tensionat si rigid din pricina maniei? Este condus de frica? Ingreunat de tristete si amaraciune? Danseaza plin de bucurie?

Sa vorbim cu alte persoane aflate in recuperare ne va ajuta, de asemenea. Sa mergem la intalnirile grupului, ne va ajuta. Odata ce vom simti siguranta, multi dintre noi vom incepe sa ne deschidem in mod natural in fata sentimentelor.

Suntem niste permanenti vanatori de comori in recuperare. Una dintre comorile pe care le cautam este partea emotionala din noi insine. Nu trebuie sa o facem intr-un mod perfect. Trebuie doar sa fim onesti, deschisi si sa vrem sa incercam. Emotiile noastre sunt acolo asteptand si dorind sa fie impartasite de noi.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Astazi voi fi propriul meu spectator. Ma voi privi cu atentie si voi incerca sa identific ce anume simt. Si, indiferent de ceea ce descopar, indiferent de ceea ce voi identifica ca fiind o emotie pe care o am, nu ma voi condamna pentru ea. Nu ma voi judeca pentru ea. Nu voi judeca ceea ce simt. Astazi, ma voi accepta, pe mine si emotiile mele.

“Ura starneste certuri, dar dragostea acopera toate greselile.” (Proverbe 10:12)

“Inima celui neprihanit se gandeste ce sa raspunda, dar gura celor rai improasca rautati.” (Proverbe 15:28)

“Si mi-ai prefacut tanguirile in veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale si m-ai incins cu bucurie, pentru ca inima mea sa-Ti cante, si sa nu stea muta. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lauda!” (Psalmi 30:11-12)

Cu totii avem zile cand nu putem impinge lucrurile mai mult,  nu putem sa nu ne indoim de noi insine, nu putem sa nu ne concetram asupra fricii, nu putem fi puternice.

Sunt zile in care nu ne putem concentra sa fim responsabile.  Cateodata, nu vrem sa iesim din pijamale. Cateodata plangem de fata cu altii. Ne expunem epuizarile, irascibilitatile sau furia.

Aceste zile sunt in regula. Sunt in regula.

Faptul ca ne putem permite sa ne destramam atunci cand simtim nevoia, face parte din procesul prin care invatam sa ne purtam de grija. Nu trebuie sa fim tot timpul fortarete ale puterii. Suntem puternice. Am dovedit-o. Si vom ramane puternice daca ne vom permite curajul de a ne simti speriate, slabe si vulnerabile, atunci cand avem nevoie sa experimentam astfel de sentimente.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Am nevoie sa stiu ca pot sa fiu vulnerabila si slaba fara sa ma simt vinovata pentru acest lucru. Sunt un om. Am momente in care totul devine prea mult si prea greu. Dar, chiar daca voi ceda, stiu ca ma voi ridica de jos si voi merge mai departe. Momentele mele de slabiciune nu ma fac mai putin puternica.

“Voi, copilasilor, sunteti din Dumnezeu; si i-ati biruit, pentru ca Cel ce este in voi este mai mare decat cel ce este in lume.” (1Ioan 4:4)