Foarte putini dintre noi am fost dispusi sa admitem ca eram cu adevarat alcoolici. Nimanui nu-i face placere sa se considere mental si fizic diferit de semenii sai. Deci, nu este de mirare ca viata noastra de bautori s-a caracterizat prin nenumarate incercari inutile de a demonstra ca putem bea si noi ca si ceilalti oameni. Marea obsesie a fiecarui bautor care bea anormal este aceea ca, intr-un fel sau altul, intr-o zi, va reusi sa bea rezonabil si cu placere. Este uimitor cat de instens persista aceasta iluzie. Multi o urmeaza pana dincolo de portile nebuniei si ale mortii.

Am aflat ca trebuia sa recunoastem pe deplin, in adancul sufletului, ca suntem alcoolici. Acesta este primul pas in refacerea sanatatii. Amagirea ca suntem sau ca vom putea fi curand ca restul lumii trebuie spulberata.

Noi, alcoolicii, suntem barbati si femei care ne-am pierdut capacitatea de a ne controla consumul de alcool. Stim ca un alcoolic nu isi va recastiga niciodata puterea asupra alcoolului. Cu totii am avut din cand in cand impresia ca ne-am recastigat-o, dar asemenea momente – de obicei scurte – erau urmate inevitabil de si mai multa lipsa de control, ceea ce ne-a dus cu vremea la o demoralizare jalnica  si nemarginita. Cu totii suntem convinsi ca alcoolicii de tipul nostru se lupta cu o boala care se agraveaza continuu. Dupa o anumita perioada, starea sanatatii noastre se inrautateste constant, fara sa se mai amelioreze vreodata.

Suntem precum infirmii care si-au pierdut picioarele; ele nu vor mai creste la loc niciodata. Tot asa, se pare ca nu exista nici un fel de tratament care sa faca din alcoolici ca noi oameni obisnuiti. Noi am incercat toate remediile imaginabile. Uneori avea loc o revenire de scurta durata, dupa care urma intodeauna o recadere si mai grava. Medicii care cunosc boala alcoolismului sunt de acord cu parerea ca un alcoolic nu poate fi transformat intr-un bautor normal. Poate ca intr-o zi, stiinta va realiza acest lucru, dar inca nu a facut-o.

In ciuda a orice am spune noi, multi dintre cei care sunt alcoolici veritabili nu vor sa creada ca apartin acestei categorii. Prin nenumarate forme de auto-amagire si exeprimentari, vor incerca sa-si dovedeasca lor insisi ca sunt o exceptie de la regula, deci ne-alcoolici. Ne vom ridica palaria in fata celui care va reusi sa se schimbe atat de mult, incat sa poata bea din nou “ca un domn”, dupa ce si-a dovedit incapacitatea de a bea controlat. Numai Dumnezeu stie cat de indelungate si de mari au fost stradaniile noastre de a bea ca alti oameni!

Apoi, dupa ce am incercat tot, in clipa in care nu mai stim incotro sa mergem, acceptam sa venim la grupul de sprijin. Speram ca aici vom fi indrumati, invatati, ghidati sa facem acele lucruri care il vor determina pe dependent sa renunte. DAR, panica se accentueaza cand intelegem ca in grup suntem incurajati si indrumati sa lucram cu noi insine, sa ne schimbam pe noi insine, sa incetam sa facem toate acele lucruri pe care le faceam … aproape sa nu facem nimic in ceea ce-l priveste pe dependent. Bine … si atunci, cine va face CEVA?!  Cine va schimba ceva in situatia din familia noastra?!

Noi vom schimba, dar facand lucrurile altfel.

Mai intai, trebuie sa ne cunoastem “dusmanul”. Trebuie sa intelegem care sunt mecanismele dependentei, dar mai ales pe cele ale codependentei. Ducem aceasta lupta de atat de multa vreme, incat dependenta si dependentul au devenit un singur oponent. Am ajuns sa ne luptam cu cel drag, cu dependentul, incurajand astfel adevaratul nostru inamic – dependenta – sa isi faca de cap in continuare. In ciuda bunelor intentii pe care le avem, tot ceea ce facem si spunem alimenteaza starea existenta. Acesta este primul adevar dureros cu care ne confruntam in cadrul discutiilor purtate in grup. TOTI cei care sunt de fata au facut exact aceleasi lucruri – cu mici nuante, in functie de personalitate. Cineva spunea, cu mult umor, ca suntem un grup de “plagiaturi”. Aproape ca oricare dintre noi poate vorbi in numele fiecaruia dintre noi, atunci cand vine vorba despre relatia cu dependentul nostru.

“Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa.

In lipsa mea, ea se gandeste numai la mine,

ea cea mai draga si cea mai aleasa

dintre roabele sublime.

Ei i se face rau de singuratate

ea sta si spala tot timpul podeaua

pana o face de paisprezece carate

si tocmai sa calce pe dansa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mana ei

si atarna pe dansul tablouri

ca sa se bucure derbedeul, e-hei

cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv

ca sa-i vina acasa

si degetele albe si le misca lasciv

pentru ceafa lui cea frumoasa …

Pregatindu-i-le de dezbatat

ea tine in boluri si zeama acra,

parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat

ca sa nu greseasca barbatul niciodata

drumul predestinat.”

Poezia se numeste A mea si a fost scrisa de regretatul Nichita Stanescu, decedat la 13.12.1983, la varsta de 50 de ani … din pricina alcoolului.

Acest concept poate fi foarte greu de inteles pentru aceia dintre noi care am functionat multa vreme intr-un sistem in care cantarul justitie atarna doar intre “corect” si “incorect”.  Persoana care avea dreptate, era in regula; cea care gresea, era facuta de rusine. Intreaga valoare si toate meritele depindeau de a avea dreptate; daca nu aveam dreptate, acest lucru ne anihila sinele si stima de sine.

In recuperare, invatam cum sa ne luptam pentru iubire, nu pentru superioritate. Da, s-ar putea sa trebuiasca uneori sa luam anumite decizii privind comportamentul celor din jurul nostru. Daca cineva ne raneste, va trebui sa ne tinem partea. Suntem responsabili sa stabilim limite pentru noi insine si sa ne purtam de grija. Dar, nu trebuie sa indreptatim purtarea de grija fata de noi insine prin condamnarea altcuiva. Putem evita capcana de a ne concentra asupra altora in loc sa ne concentram asupra noastra.

Invatam in recuperare ca ceea ce facem trebuie sa demonstreze ca avem dreptate doar in fata noastra. Ceea ce altii fac este doar treaba lor si trebuie sa isi demonstreze doar lor ca au dreptate. Este foarte tentant sa ne odihnim in superioritatea noastra, noi fiind cei care avem mereu dreptate, si sa stam sa judecam actiunile si motivele celorlalti; dar, daca vom privi mai adanc, recompensa va fi mai mare.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Inteleg inutilitatea stradaniilor mele de a demostra tot timpul ca am dreptate. Inteleg ca fac acest lucru de pe o pozitie de slabiciune si nu de pe una de putere. Dorinta mea de a demonstra tot timpul ceva, mai ales inaintea celor din jur, arata cat de mult depind de parerea celorlalti. Inteleg ca eu sunt aceeasi chiar daca am dreptate si chiar daca ma insel. Chiar daca fac un lucru bun sau chiar daca gresesc, eu sunt aceeasi. Eu nu sunt suma esecurilor mele dar nici suma reusitelor mele. Ma accept asa cum sunt, si-mi dau voie sa nu am intodeauna dreptate.

“Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda, aceea sa va insufleteasca. ” (Filipeni 4:10)

]]> http://alcoolism.info/1169/meditatii-zilnice-pentru-codependenti-27-iulie/feed/ 0 http://alcoolism.info/1162/meditatii-zilnice-pentru-codependenti-26-iulie/ http://alcoolism.info/1162/meditatii-zilnice-pentru-codependenti-26-iulie/#comments Mon, 26 Jul 2010 04:55:14 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=1162 Suntem responsabili pentru noi insine din punct de vedere financiar.

Gandul de a ne asuma responsbilitatea pentru propria noastra viata, din punct de vedere financiar ne sperie si chiar ne inspaimanta uneori. Pentru multe dintre noi, dependenta de veniturile partenerului a facut, pentru foarte multa vreme, parte din intelegerea noastra mutuala.

Adesea, ne-am legat de cei din jur, construindu-ne dependente financiare de ceilalti, nu din iubire, ci din nevoi si din disperare. Dar frica si retinerea in a deveni indpendenti financiari pot fi bariere puternice in calea libertatii pe care o cautam prin recuperare.

Responsabilitatea financiara este o atitudine. Banii pleaca pentru a plati necesitatile si luxul. Dar, ca sa plece, banii trebuie mai intai sa vina.

Taxe … economii … obiceiuri incetatenite in cheltuirea banilor care sa demonstreze o atitudine de responsabilitate financiara. A invata cum sa manuim banii face parte din revenirea la viata. Chiar daca avem o legatura sanatoasa cu cineva care ne permite sa depindem finaciar de acea persoana, tot trebuie sa intelegem cum lucreaza banii. Tot trebuie sa adoptam o atitudine de responsabilitate finaciara pentru noi  insine. Chiar daca avem un contract incheiat cu cineva care are grija de nevoile noastre financiare, tot trebuie sa intelegem cum functioneaza sistemul de castig si cheltuire a banilor.

Stima de sine va creste atunci cand ne va creste sentimentul responsabilitatii pentru latura financiara a vietii noastre. Si putem incepe astazi, cu ceea ce avem acum.

Ce sa-mi amintesc astazi:

Banii sunt o parte foarte importanta a vietii mele. Am nevoie de ei, dar mai mult decat atat, am nevoie de intelepciunea de a sti cum sa-i gestionez si pe care loc sa ii pun. Am nevoie sa invat sa devin independenta financiar si sa fac din bani o unealta folosita cu intelepciune.

“Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine. ” (1Corinteni 6:12)

Daca imi permiti sa te mint, acceptand miciuna mea ca adevar, ma incurajezi sa mint. Adevarul poate fi dureros, dar scoate-l la iveala.

Daca ma lasi sa fiu istet, ma inveti sa-mi evit responsabilitatile si, in acealsi timp, sa nu mai am respect fata de tine.

Daca pot, te voi exploata si voi profita de tine. Acceptand asta, devii complice in incercarea mea de a scapa de responsabilitati.

Poti sa-mi tii lectii, sa-mi tii morala, sa ma dojenesti, sa ma lauzi, sa ma invinovatesti, sa ma certi sau sa-mi arunci alcoolul, indiferent daca sunt sub influenta alcoolului sau daca sunt abstinent. Poti sa te simti bine pentru moment, dar situatia se va inrautati.

Daca imi accepti promisiunile, imi ingadui sa-mi aman durerea. La fel este si cu acordurile, cu intelegerile schimbate. Daca un acord a fost facut, tine-te de el!

Daca iti pierzi firea cu mine, te vei distruge pe tine si orice posibilitate de a ma ajuta.

Daca permiti anxietatii sa te constranga, sa faci tu ceea ce ar trebui sa fac eu, distrugi pentru amandoi sansa de a ne recupera.

Ascunzand sau musamalizand consecintele abuzului meu de alcool, vei reduce sau vei evita criza, perpetuand boala.

Cu toate acestea, accepta realitatea asa cum am eu nevoie. Dependenta este o boala si se inrautateste pe masura ce abuzul meu continua. Incepe acum sa inveti, sa intelegi si sa planifici recuperarea mea. Am nevoie de ajutorul unui medic, a unui consilier in adictie sau a unui psiholog, a unui alcoolic in recuperare si de Dumnezeu. Singur nu ma pot ajuta.

Ma urasc pe mine, dar te iubesc pe tine. A nu face nimic este cea mai rea alegere pe care o poti face pentru amandoi. Vreau liniste si siguranta in casa noastra si fericire pentru toti.

Te rog, ajuta-ma!

alcoolicul tau,

Fiecare pacat pe care-l savarsim, zdrobeste o frantura de duh. Ranile pe care le purtam cu noi, zdrobesc o alta frantura de duh.  Alcoolicul are duhul frant. Alcoolul il amegeste pana acolo incat nu mai poate discerne binele de rau. Fiecare pacat pe care il savarseste influentat fiind de alcool, il frange in duh din nou.

Aici este o zona in care numai Dumnezeu poate interveni. Doar El poate repara, restaura, readuce la viata un duh frant.

De aceea este atat de important ca sa-L lasam pe Isus sa lucreze. Sa-i lasam Lui aceasta povara, prea grea pentru noi. Singurul mod in care putem interveni este rugaciunea. Dumnezeu raspunde rugaciunilor venite din inima. El vindeca leprosii, ologii, paraliticii, bolnavii fara speranta. El reda orbilor vederea. Iar alcoolicul este orbit. El nu vede locul in care se afla, oricat de urat ar fi.

Pentru sotul meu ne-am rugat cu totii: eu, prietenii, biserica. Si, a venit ziua in care sotul meu a cerut ajutorul. Dumnezeu a lucrat in inima  si in lumina ochilor lui.

Lasand problema sotului meu in mainile celui care doar El putea sa o rezolve, am putut sa incep sa am grija de mine. Pentru ca si duhul meu avea nevoie de zidire si vindecare. Iar Dumnezeu mi-a dat puterea de a merge mai departe si de a alege corect.

Codependentul are propriile rani unde este nevoie de vindecare. Respingerea, abuzurile, din timpul relatiei cu un dependent sau chiar din copilarie, sunt rani  cumplit de dureroase. Ne putem preface ca nu le avem, dar mirosul lor, de puroi, ne urmareste mereu. Si numai Isus este cel care vindeca astfel de rani. El m-a vindecat si ma vindeca in continuare. Ma restaureaza. Imi reda identitatea.

Mai tarziu am aflat ca aceasta boala nu este una fizica, sau nu doar fizica, ci este o boala generala. De aceea, alcoolicii externati dupa o perioada de tratament in spital, daca nu continua procesul de recuperare, ajunge foarte curand inapoi in starea care i-a dus in spital.

Probabil ca nici altfel de tratamente nu ar fi rezolvat problema. Nu am incercat acele pastile din farmacii, despre care se spune ca trebuie puse in lichide si date alcoolicului fara ca acesta sa stie. Mi-a fost teama de atentionarile care insotesc administrarea acestor medicamente.

Si chiar daca, presupunand ca administrarea acelor picaturi ar fi functionat, ca sotului meu i s-ar fi facut atat de rau incat sa nu mai poata pune bautura in gura, problema tot nu ar fi fost rezolvata. Pentru ca traumele emotionale pe care le purta cu el nu puteau fi rezolvate de tincturi. Vindecarea deplina a unui alcoolic nu se termina la abstinenta. Faptul ca nu mai consuma alcool este doar inceputul vindecarii sale. Iar drumul nu este nici usor, nici scurt.

Asta este unul dintre motivele extrem de importante pentru care si partenerul alcoolicului trebuie sa-si inceapa propria recuperare.  In momentul in care sotul meu s-a intors de la Sura Mica, l-am intampinat cu un sac intreg de asteptari. Doream sa recuperez timpul pierdut prin consumul lui, si-mi inchipuiam ca lucrurile vor intra in normal, acel normal pe care cu totii ni-l dorim. Lucrurile nu s-au intamplat asa. Dimpotriva, alcoolul disparand dintre noi, au inceput sa iasa la iveala problemele mele.

Exista o intrebare pe care o aud foarte des in ultima vreme: de ce, partenerul il paraseste pe cel care a consumat dupa ce acesta s-a lasat de baut?

]]> http://alcoolism.info/352/boala-mea/feed/ 2 http://alcoolism.info/158/care-sunt-motivele-complicelui-3/ http://alcoolism.info/158/care-sunt-motivele-complicelui-3/#comments Mon, 25 Jan 2010 09:04:58 +0000 Simona http://alcoolism.info/?p=158

Sindromul altruistului. Daca partenerul de casnicie al alcoolicului este un om care nu manifesta pentru sine dorinte si necesitati, care este fericit doar pentru ca poate sa existe pentru celalat, acest lucru nu este o virtute crestina, ci un comportament gresit si neadecvat. Ideea esentiala a Vechiului si Noului Testament care lamureste raportul iubirea de sine si iubirea aproapelui este :” Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. A da si a lua, a darui si a primi daruri, a satisface si a fi satisfacut sunt in echilibru. Cel care traieste doar pentru celalalt devine dependent de el. A renuntat la propria sa viata si isi pierde identitatea. Partenerul dependent de alcool trebuie sa dezvolte slabiciuni pentru ca celalalt sa fie multumit.  Daca partenerul alcoolic s-ar insanatosi brusc si simptomele sale de dependenta ar disparea din toate sferele,  codependentul ar ramane fara “obiectul muncii”. Ar intra probabil intr-o grava criza a vietii, pentru ca ar avea sentimentul ca este inutil.

din “Alcoolul si familia ” -  de Reinhold Ruthe

Nu am gasit tocmai confortabila aceast lista, atunci cand am parcurs-o pentru prima data. Iar cand m-am descoperit in ea, atunci a fost chiar foarte dificil pentru mine. Este mult mai simplu si mai usor sa vedem lucrurile deformate din vietile celorlalti decat sa le admitem pe ale noastre. E mult mai simplu, cu toate ca nu rezolva problema, sa arat cu degetul spre el, sotul meu, si sa-l acuz de toata situatia existenta, decat sa ma opresc pentru o vreme si sa incerc sa inteleg, ce anume din mine incurajeaza situatia. Pentru ca, la o astfel de analiza, voi descoperi ca nu lucrurile bune si sanatoase din mine alimenteaza o asemenea stare de fapt, ci lucrurile strambe si bolnave.

Am descoperit in mine sindromul ajutatorului, nevoia de confirmare si sindromul binefacatorului. Asta inseamna de fapt, ca si eu m-am folosit de sotul meu, pentru a-mi satisface , in aceste moduri nesanatoase, nevoile implinirii mele personale.  Si am descoperit ca doare …  Doare la fel de tare ca atunci cand strigam sotului meu ca ma simt folosita. De fapt, si eu ma foloseam de el.