Desigur, in aceasta afirmatie exista o mare doza de realitate. Poate ca ne-am saturat de atatea minciuni, poate ca ne-am saturat de atata nepasare. Poate ca ne-am saturat sa traim ca si cum toata viata noastra se invarte in jurului alcoolicului (de fapt asta se si intampla). Poate ca am obosit sa ducem in spate toate greutatile si grijile legate de casa si de copii. Poate ca ne-am saturat sa strangem si sa curatam si sa reparam in urma lui. Poate ca …

Si putem continua cu o lista lunga de lucruri care ne fac viata adesea insuportabila. Toate insirate ne pot face sa concluzionam, si pe buna dreptate, ca alcoolicul nu merita iertarea noastra.

“Iert dar nu uit …”. Nu putem ierta cu adevarat daca nu uitam. Asta nu inseamna sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic.  Inseamna pur si simplu sa nu  aruncam cu reprosuri de fiecare data cand avem ocazia. Sa nu mai dezgropam trecutul.

Lucrurile stau in felul urmator. Nici unul dintre noi, nimeni de pe suprafata acestui pamant, nu meritam sa fim iertati.  Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi a ranit, a lovit, a mintit, a inselat, a furat, a … Daca ar fi sa intrebam celui sau celei careia i-am gresit daca meritam sa fim iertati, se poate sa considere ca nu meritam iertarea.

Dar, vreau sa-mi reamintesc ca iertarea nu are nimic de-a face cu persoana care ne-a gresit. Iertarea are de-a face cu noi, cu sufletul nostru. Cu vindecarea noastra interioara. Si, este insotita de uitarea ofensei.

Lipsa iertarii are urmari tragice chiar si dupa momentul in care alcoolicul a incetat sa mai consume. Cunosc o astfel de situatie. El are peste 3 ani de abstinenta. Ea s-a straduit mult pentru casnicia ei.  A citit mult, s-a straduit sa intelega, sa faca relatia lor sa mearga, sa-l cunoasca … sa-l ajute sa se ridice, l-a sustinut in toate lucrurile, l-a ingrijit in continuare  … dar, nu facut un lucru: nu a uitat. Si pentru ca nu uitat, nici nu a putut ierta cu adevarat. Se intampla ca mereu ea sa-i reaminteasca momentele in care era cazut pe jos, in crizele lui de epilepsie etilica. Astfel de remarci apareau te miri cand si in ce circumstante. Au aparut chiar si in dimineata de 1 ianuarie, dupa o foarte reusita petrecere de revelion pe care am facut-o impreuna. Iertarea fara uitare este ca o prajitura gustoasa si frumos ornata, pe care ea a gatit-o cu multa ravna si indelungata vreme, dar pe care, atunci cand a trebuit sa il serveasca pe sot, i-a aruncat-o in fata.

Este foarte interesant: foarte multe casnicii rezista in perioada in care alcoolicul consuma, dar se destrama la 2-3 ani de la momentul in care acesta a devenit abstinent. Desigur, sunt multe motivele pentru care se ajunge la acest lucru si fiecare ar putea veni cu propria sa lista. Totusi, concluzia este extrem de simpla si se poate rezuma in doar cateva cuvinte: nici unul dintre ei nu si-a facut partea. Si, mai ales, nu au iertat.

Mintea noastra devine incetosata, suntem confuzi. Nu stim exact care ar trebui sa fie urmatorul nostru pas, cum va arata, care este directia spre care ar trebui sa ne indreptam.

Acesta este momentul in care ar trebui sa ne oprim, sa cerem calauzire si sa ne odihnim. Este timpul in care ne putem elibera de frica. Putem astepta. Putem simti confuzia si haosul, si apoi ne putem detasa de ele. Calea se va dezvalui de la sine. Urmatorul pas va fi descoperit. Nu trebuie sa stim totul acum. Vom sti cu timpul. Putem crede acest lucru. Ne putem detasa si crede.

“Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.” (Proverbe 3:5-6)

Desigur, este o mare diferenta intre speranta si dorinte. Dorintele sunt inradacinate in negare; ele doar au pretentii asupra viitorului. Ele nu fac decat sa ne smulga din ceea ce simtim, oferindu-ne o realitate in care nu simtim decat emotii placute si toata lumea traieste fericita pana la adanci batranete. Putem sa avem dorinte fara sa depunem efortul necesar in greaua munca a recuperarii. Sa avem dorinte este un lucru usor. Dar, ele nu sunt adevarata substanta. Nu ne vor satisface. Nu ne vor da puterea de care avem nevoie pentru schimbare.

Speranta  incepe sa prinda radacini in noi  atunci cand incepem sa renuntam la negarea care ne-a condus viata. Prin urmare, in mod ironic, atunci cand lucrurile par sa fie imposibile si cand ne simtim cu totul neajutorati, incepem sa avem speranta. Infruntarea realitatii circumstantelor noastre actuale si intelegerea faptului ca noi nu controlam viitorul – acesta este solul dificil in care creste speranta. Dar, ea poate creste. Dumnezeul Sperantei este nerabdator sa ne dea darul sperantei. Dumnezeu are planuri cu noi. Se poate ca ele sa nu fie basmele cu final fericit pe care le dorim, dar Dumnezeu are pentru noi un plan bun. Speranta de care avem nevoie vine din cunoasterea faptului ca Dumnezeu este mai mare decat dezamagirile noastre, mai mare decat esecurile noastre, mai mare decat frangerea noastra.

Fie ca Dumnezeul Sperantei sa iti dea astazi curajul de a spera din nou.

Compasiunea fata de ceilalti este o calitate extraordinara! Si cat de dificil este sa folosim aceasta calitate pentru a stabili anumite limite!

Este bine sa avem grija de ceilalti si de sentimentele lor; dar, este de asemenea esential sa avem grija de noi insine. Uneori, pentru a ne purta de grija trebuie sa alegem sa facem acest lucru.

Unii dintre noi traim avand adanc inradacinat mesajul, dat de familie sau de biserica, ca nu trebuie niciodata sa ranim sentimentele celor din jur. Putem inlocui acest mesaj cu unul nou, unul care spune ca nu este in regula sa ne ranim pe noi insine. Uneori, atunci cand ne purtam noua de grija, ceilalti se vor simti raniti.

Dar, este in regula. Vom invata, vom creste si vom profita de experienta; si ei vor face la fel. Cel mai puternic si mai pozitiv impact pe care il putem avea asupra celorlalti, il putem obtine atunci cand ne asumam responsabilitatea fata de noi insine si le permitem celorlalti sa fie responsabili pentru ei insisi.

Faptul ca ne pasa este de ajutor. Dar, sa ne asumam responsabilitatea pentru cei din jur, nu ajuta. Putem invata cum sa pasim pe linia dintre acestea doua.

“Isus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.”  Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea ei, este: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”  In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii.” (Matei 22:37-40)

Uneori este de mare folos sa stim la ce anume speram si care sunt nevoile noastre. Si, chiar daca nu cunoastem aceste lucruri, putem crede ca Dumnezeu le cunoaste.

Atunci cand cerem, cand ne incredem si credem ca nevoile noastre vor fi implinite, ele se  implinesc. Uneori, si lui Dumnezeu ii pasa de cele mai mici lucruri, daca ne pasa si noua.

“Simon Petru le-a zis: “Ma duc sa prind peste.” “Mergem si noi cu tine”, i-au zis ei. Au iesit si au intrat intr-o corabie; si n-au prins nimic in noaptea aceea. Dimineata, Isus statea pe tarm; dar ucenicii nu stiau ca este Isus.  “Copii”, le-a zis Isus, “aveti ceva de mancare?” Ei I-au raspuns: “Nu”. El le-a zis: “Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti gasi.” Au aruncat-o deci si n-o mai puteau trage de multimea pestilor. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: “Este Domnul!” Cand a auzit Simon Petru ca este Domnul, si-a pus haina pe el si s-a incins, caci era dezbracat, si s-a aruncat in mare. Ceilalti ucenici au venit cu corabioara, tragand mreaja cu pesti, pentru ca nu erau departe de tarm decat cam la doua sute de coti.  Cand s-au coborat pe tarm, au vazut acolo jaratic de carbuni, peste pus deasupra si paine.” (Ioan 21:3-9)

Pacea este cea mai buna resursa pe care o avem pentru rezolvarea problemelor. Dintr-o stare de calm si pace, solutiile  apar usor si natural.  Adesea, frica si anxietatea blocheaza solutiile. Anxietatea va da putere problemei, nu solutiei. Nu ajuta la potolirea furtunii. Nu ajuta la nimic.

Pacea ne sta la dispozitie, daca o alegem. In ciuda haosului si a problemelor nerezolvate din jurul nostru, totul este bine. Lucrurile se vor aranja. Ne putem inconjura cu resursele universului: apa, pamant, un apus de soare, o plimbare, o rugaciune, un prieten. Ne putem relaxa si ne putem da voie sa simtim pacea.

“Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” (Ioan 14:27)

Stim cum este sa umblam in intuneric. Stim cum este sa traim in umbra mortii. Dar, experimentam acum  cum este atunci cand vezi. Intunericul negarii face loc luminii adevarului in viata noastra.

Desigur, pentru ca am trait atat de multa vreme in intuneric, lumina poate fi dureros de stralucitoare. Vedem adevarul despre noi insine si despre comportamentul nostru auto-destructiv. Vedem adevarul despre refuzul nostru de a iubi. Vedem adevarul despre cat suntem de sfaramati. Vedem durerea cea veche. Vedem comportamentele pe care le avem, cele care ii distrug pe cei din jurul nostru si pe noi insine. Se crapa de ziua. Si privelistea care ni se desfasoara inaintea ochilor nu este una placuta.

Dar, Dumnezeu nu trimite lumina in intunericul nostru pentru ca sa ne faca de rusine. Se poate ca in momentul in care am fost expusi sa simtim o adanca rusine, dar nu asta este ceea ce vrea Dumnezeu.  Lumina lui Dumnezeu este ca si lumina zorilor de ziua. Este o lumina care da de veste ca ceva nou se va intampla. Este posibil un nou inceput. Lumina pe care Dumnezeu o aduce in intunericul vietii noastre este lumina sperantei.

Recuperarea este lumina lui Dumnezeu intrand in viata noastra. Lumina expune. Incepem sa vedem limpede felurile in care am pacatuit si caile prin care ceilalti au pacatuit impotriva noastra. Si lumina ne furnizeaza speranta. In lumina vedem posibilitatea unor noi inceputuri.

Doamne, lumina Ta mi-a ranit ochii.

Este atat de stralucitoare.

Acum vad limpede.

Si este prea dureros pentru mine.

Ajuta-ma sa cred ca lumina Ta nu vrea sa ma faca de rusine, ci aduce speranta in lumea mea intunecata.

Lumina cereasca, imbratiseaza-ma in caldura ta.

Vindeca-ma cu razele tale luminoase.

Da-mi viata.

Si speranta.

Amin.

Doar pentru ca cei din jurul tau nu au fost intodeauna disponibili pentru tine, atunci cand ai avut nevoie de ei, doar pentru ca cei din jurul tau nu au fost in stare sa-si exprime iubirea ce ti-o poarta prin modalitati care sa functioneze, doar pentru ca relatiile au esuat sau s-au deteriorat,  nu inseamna ca nu esti demn de iubit.

A trebuit sa inveti unele lectii. Uneori, aceste lectii au fost dureroase.

Elibereaza-te de durere. Deschide-ti inima pentru iubire.

Esti demn de a fi iubit.

Esti iubit.

“Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau! Eu dau Egiptul ca pret pentru rascumpararea ta, Etiopia si Saba, in locul tau. De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta.” (Isaia 43:1-4)

Adictiile si compulsiile sunt ca un fel de legatura. Amintirile dureroase sunt tot niste lanturi care ne tin legati. Ne straduim din toate puterile noastre sa ne schimbam. Dar, uneori cu cat incercam mai mult, cu atat mai tare se strange lantul. Recuperarea incepe atunci cand  recunoastem ca legaturile noastre sunt prea grele. Nu avem nici un fel de putere sa distrugem aceste lanturi. Si atunci, fie vom gasi o putere mult mai mare decat a noastra care sa ne elibereze, sau vom ramane legati.

Multi oameni sunt foarte deranjati de ideea de a fi lipsiti de putere. Vrem sa fim competenti si sa ne descurcam prin forte proprii. Si, multi dintre noi ne-am asteptat ca oamenii din viata noastra sa ne salveze. Dar, ceea ce am traiti a fost doar rusine si nemultumire de sine. Prin urmare, de ce nu Il intampinam pe Dumnezeu-cel-ce-salveaza? Care nu ne va face de rusine?

Mai intai, putem vedea din versetele de mai sus ca Dumnezeu intervine atunci cand este chemat. El nu este amestecat in compulsiile noastre. El nu ne va salva prin moduri rusinoase. El stie ca noi trebuie sa fim pregatiti pentru a fi ajutati si ca trebuie sa strigam dupa ajutor.

Mai vedem din aceste versete ca Puterea Superioara de care avem nevoie este Dumnezeul-al-carei-iubiri-nu-da-niciodata-gres. Pentru ca multi dintre noi suntem convinsi ca Dumnezeu este razbunator, abuziv si pedepseste, poate sa fie terifiant de greu sa cerem puterea Lui acolo unde noi nu avem putere.  Avem convingerea ca toata acea putere va fi folosita impotriva noastra.  Dar, Dumnezeul-al-carui-iubire-nu-da-gres-niciodata, nu este razbunator, nici abuziv si nici nu pedepseste. El este Dumnezeul-iubirii-puternice. Doar o astfel de iubire nu este schimbatoare. Si nu este impotriva noastra. Este pentru noi.

Recuperarea inseamna sa fim eliberati prin puternica iubire a lui Dumnezeu.

Doamne, am fost fara putere.

Eu credeam ca tu ma vei face si mai mult de rusine.

Dar, Tu esti Dumnezeul- iubirii-neschimbatoare.

Credeam ca Iti vei folosi puterea impotriva mea.

Dar, atunci cand te strig Tu vii.

Si sfarami portile.

Rupi zavoarele de fier.

Rupi lanturile.

Ma conduci, afara din intunericul si bezna adanca, la lumina zilei.

Iti multumesc.

Amin.

Am negat adevarul.

Negarea inseamna ca nu ne-am dat voie sa infruntam realitatea, si asta pentru ca de obicei, infruntarea unei anumite parti din viata ne poate rani foarte tare. Poate ca am pierdut ceva: increderea, iubirea, familia, o casnicie, poate o prietenie sau un vis. Si doare sa pierdem ceva sau pe cineva.

Negarea este un dispozitiv de protectie, un atenuator de soc pentru suflet. Ne fereste sa recunoastem realitatea asa cum este ea, pana in momentul in care vom fi pregatiti sa ii facem fata.

Suntem fiinte robuste si totusi foarte fragile. Uneori, avem nevoie de timp pentru a ne simti pregatiti, pentru a putea sa facem fata. Ne putem elibera de nevoia noastra de negare atunci cand ne simtim in siguranta, cand simtim ca suntem puternici si putem face fata realitatii. Vom face acest lucru, atunci cand ii va sosi vremea.

Nu trebuie sa ne pedepsim pentru ca am negat realitatea; trebuie doar sa ne iubim, in siguranta si putere, astfel ca in fiecare zi sa fim mai bine echipati pentru a face fata adevarului. Vom face fata realitatii in timpul nostru, atunci vand suntem pregatiti si in timpul lui Dumnezeu. Si nu trebuie sa acceptam judecati din partea nimanui, nici  macar din partea noastra, pentru acest lucru.

Vom sti ceea ce trebuie sa stim atunci cand va trebui sa stim.

“Doamne, Tu esti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi inalta! Laud Numele Tau, caci ai facut lucruri minunate; planurile Tale facute mai dinainte s-au implinit cu credinciosie.” (Isaia 25:1)