In toata aceasta perioada in care in casa noastra s-au petrecut lucruri dureroase pentru amandoi, eu am invatat ca sunt raspunzatoare doar pentru viata mea. A fost foarte greu, pentru ca sunt o persoana al carei verb reprezentativ este ” a face”. Trebuie mereu sa fac ceva. Mereu trebuie sa iau atitudine. Mereu trebuie sa ma implic.
Am inteles din materialele pe care le-am studiat, din discutiile avute cu conducatorul grupului de sprijin AA din orasul nostru, ca sunt codependenta si ca multe din lucrurile pe care le faceam in legatura cu consumul de alcool al sotului meu, nu fac decat sa faciliteze consumul.
Prin urmare, de vreme ce sunt raspunzatoare doar de viata mea, de vreme ce personalitatea imi cere sa fac ceva, sa nu fiu inerta, de vreme ce doream din toata inima ca sotul meu sa fie salvat, am fost din nou in punctul de a face anumite alegeri.
Unele trairi imi erau greu de controlat. Mania care ma invada in momentul in care gaseam cate o sticla de bautura, era o emotie care ma coplesea si-mi paraliza complet ratiunea. Era auto-distructiva iar temperamentul meu coleric o incuraja. Aici mi-a fost aproape imposibil sa aleg sa raman rationala.
Dar, au fost si alegeri pe care le-am putut face. Una dintre ele a fost iertarea. Am luat decizia de a-l ierta pe sotul meu pentru fiecare durere pe care mi-o provoca atunci cand il vedeam baut sau cand gaseam vreo sticla ascunsa prin casa. Am decis sa nu ma duc la culcare fara sa-l fi iertat din toata inima. Nu m-am dus la culcare fara sa-mi fi cerut iertare de la el pentru iesirile pe care le-am avut peste zi sau pentru lucruri pe care le-am hotarat fara sa ma consult cu el. Si, am hotarat sa ma iert si pe mine, pentru orice lucru nepotrivit pe care l-am facut la adresa sotului meu sau la adresa mea.
De ce am facut aceasta alegere? Pentru ca cealalta optiune, neiertarea, nu ar fi facut decat sa ingroase randul resentimentelor. Nu voiam ca ura pe care o simteam fata de alcool sa se extinda si asupra sotului meu. Voiam sa-mi protejez iubirea pe care i-o purtam, pentru ca imi doream din toata fiinta mea ca aceasta casnicie sa mearga. Am ales iertarea pentru ca sa nu-mi otravesc sufletul. Am ales iertarea pentru ca sa putem merge mai departe.
Un blog “deandoaselea”
Fi binecuvantata Simona, slava Domnului pentru ceea ce lucreaza in viata ta si a familiei tale.
Am trecut linkul tau la blogroll.
Ai procedat intelept ,purtandu-te cu sotul tau asa,ai primit Har de Sus ,inseamna ca il iubesti neconditionat ,un om care il are pe Isus in inima ,iubeste indiferent de imprejurari si consecinte ,si invinge orice rau ,si necaz prin facerea binelui .Domnul Isus a zis :”Invingeti raul prin bine ,si nu va lasati biruiti de rau “!
Domnul Isus Hristos sa te binecuvanteze pe tine si familia ta !
Daca ati vedea ce este in inima mea de cate ori ma gandesc la minunea din viata noastra! Bucuria pe care o am de cate ori il privesc pe sotul meu! Nu exista cuvinte care sa poate exprima deplin recunostinta pe care o port Dumnezeului meu!
Domnul sa va umple inimile cu bucuria si pacea Lui!
orice alcoolic, ca de altfel orice dependent are nevoie de multa rabdare si sprijin, intelegere si iertare din partea celor apropiati. cu aceste atuuri in maneca (desi sunt necesare si multe alte motivatii) are o sansa in plus in calea lui spre vindecare. din pacate rar oamenii isi pot intelege sotul, copiii, fratii sau prietenii cand trec prin aceste momente.
Si eu am un sot alcoolic, este foarte greu, dar dragostea care a pus-o Dumnezeu in inima mea pt. el imi da putere sa-l respect. Iti multumesc pt. marturisirea ta, asa stiu ca nu sant singura care trec prin aceasta situatie. Dar copii?
In decembrie am facut trei ani de casnicie … Inca nu avem copii …
Draga simona noi ne cunoastem de mult timp eu asa simnt,desii soarta care nu ne-a crutat pe amandoua ne-a apropiat mult mai mult una de alta .Am trecut amandoua prin lucruri groaznice dar poate n-au fost la voia intamplarii.Poate am fost puse la incercare,tu ai invatat sa ierti mai repede adica din timp eu in schimb nu .Acum imi dau seama ce greseala am facut dar niciodata nu-i tirziu nu-i asa? Prin iertare cum ai spus si tu iti usurezi sufletul arunci gunoaiele care iti ingreuneaza viata si te opresc sa mergi mai departe.M-ai greu e cu iertarea facuta de copii ,pentruca ei sunt cei m-ai mari critici ai nostri.Eu ma rog zi si noapte ca fetita noastra anamaria sa-si poata ierta tatal.Sunt sigura ca v-a veni si acea zi , multumesc lui Dumnezeu pentru acea zi.
Nu, Ana – nu este niciodata prea tarziu. Crestem cu o anumita idee despre ce anume inseamna iertarea. Poate ca atunci cand am fost copii – si mai faceam si noi boacane – iertarea pe care o primeam de la parinti am perceput-o mereu ca pe o favoare adresata noua. Dupa ce parintii ne iertau, noi ne simteam mult mai bine, impacati, bucurosi si o multime de alte sentimente pozitive.
Asa am crescut, si am ramas cu aceasta perceptie asupra iertarii.
Sigur, tinand cont de circumstantele unei familii in care exista un alcoolic, tinand cont de haosul declansat de alcoolism, tinand cont de faptul ca noi obisnuiam sa dam vina pe partenerul alcoolic pentru tot ceea ce se inatampla … de ce sa-l fi iertat? Pentru ca sa se simta el confortabil?
Uneori, suntem atat de raniti de cineva, incat gandul si decizia pe care o luam :Nu am sa-i iert niciodata acest lucru! ni se pare fireasca si simtim ca asa ar trebui sa se intample. DAR … neiertarea noastra nu va afecta niciodata acea persoana. Poate ca persoana respectiva nu are nici o idee despre cat de tare ne-a ranit.
Singura persoana care este afectata de neiertare este propria noastra persoana. Acele lucruri pe care le stim din copilarie, sunt valabile numai pentru perioada copilariei. Cand crestem mari, trebuie sa iertam – chiar daca acea persoana nu va sti niciodata ca am iertat-o – pentru ca sa putem trai.
Neiertarea, ranile care nu s-au inchis din pricina ei, amaraciunile, resentimentele – ne vor ucide incet-incet, daca nu fizic – cu siguranta sufleteste. Si, este pacat sa ne traim vietile numai cu o bucatica de suflet.
Iertarea nu are de-a face cu meritul celeilalte persoane de a fi iertate. Iertarea este o decizie care are de-a face cu viata noastra.