Se aud pronuntate aceste cuvinte la tot pasul. Fie din adancul inimii fie din varful buzelor, este bine ca sunt repetate din nou si din nou, pentru ca este putere in cuvinte. Poate ca, crestini fiind, ar trebui ca aceste doua propozitii sa devina forma noastra de salut, in locul lui buna, buna ziua, ceau sau oricare alta forma de dat binete.
Pana acum 4 ani nu intelesesem exact semnificatia acestor cuvinte. Dar, acum stiu. Invierea lui Cristos inseamna invierea mea, speranta mea pentru o altfel de viata. Inseamna ca acolo pe cruce, Simona cea veche a murit, iar prin invierea lui Isus, Simona a primit o noua viata.
Ce inseamna asta? Inseamna ca nu mai trebuie sa raman asa cum am fost, acolo unde am fost. Am sansa la o viata noua, o viata schimbata in esenta ei. Acum, pot avea acces la Sursa Vietii. Isus a murit si a inviat pentru ca eu sa pot accede in prezenta lui Dumnezeu Tatal. Iar El schimba lucrurile, oamenii. El ma schimba pe mine.
Am inteles, in sfarsit, acum 4 ani, ca am valoare. Daca nu as fi avut, de ce ar fi trecut Dumnezeu prin Golgota pentru mine? Si faptul ca am valoare in ochii lui Dumnezeu m-a facut sa inteleg adanc, ca trebuie sa fiu valoroasa si in ochii mei.
Isus vindeca sufletele zdrobite. Numai El. Eu am fost cu cioburile sufletului meu in foarte multe locuri, dar nimeni nu a putut sa mi-l refaca. In biserica mi s-a spus ca asta imi este crucea de pacatoasa, preotul s-a rugat pentru iertarea pacatelor mele si mi-a spus sa nu ma mai expun oamenilor, psihiatrul mi-a spus ca este ceasul biologic cel care ticaie puternic si daca vreau, se ofera el sa-mi faca un copil, psihologul mi-a explicat ca atacurile de panica nu sunt simptomele mortii iar neurologul, dupa o internare de 10 zile, m-a trimis acasa cu “sindromul neuronului singuratic” – adica, habar nu am ce ai tu, fetito! Oricat de buni profesionisti si de plini de ravna au fost mesterii la care m-am dus, nici unul nu m-a putut vindeca de mine insami. Isus a facut-o. Si nu se opreste aici. M-a rezidit, a pus la loc piesele risipite ale fiintei mele, si acum ma creste, pentru ca sa pot duce la implinire planul pe care Dumnezeu l-a avut pentru mine atunci cand m-a creat.
Isus este viu. Este o persoana care doreste o relatie personala cu creatia Sa. Directa. Fara intermediari. El nu si-a trimis un reprezentat pe cruce pentru ca sa ia asupra Sa pacatele mele, El s-a dus personal. De ce ar cere un intermediar pentru a intra in relatie cu mine? Isus prezent in viata mea este cel mai important lucru. Restul, toate, izvorasc de aici.
Isus transforma vietile. Daca am intelege cu totii acest lucru si daca l-am accepta, lumea aceasta ar fi un loc mult, mult mai bun. Daca L-am scoate din biserici si din religii si religiozitati, si L-am aduce la propriu in vietile noastre, ce binecuvantati am fi! Isus este real, indiferent ce spun unii si altii. Si nu este mistic. Este perfect accesibil, tangibil si extraordinar. Si este Dumnezeu adevarat. Tu Il cunosti?
Un blog “deandoaselea”
Imi place simplitatea cu care prezinti lucrurile, Simona. Sincer, si apreciez ceea ce faci. As avea ceva de adaugat, totusi. Intr-adevar, pentru o relatie cu Dumnezeu personala nu e nevoie de vreo forma de intermediere si nici de vreun intermediar. E nevoie de deschidere, sinceritate si dorinta cunoasterii si „intimizarii” cu Mantuitorul nostru in Duhul Sfant si prin El, cu Tatal. Insa sa nu uitam rostul pe care Isus l-a dat slujirii atunci cand si-a delegat slujitorii candva intr-un moment istoric si mereu in istoria mantuirii neamului omenesc, acela de a se comunica pe Sine si a-si comunica adevarul in vederea mantuirii si a sfintirii Trupului Sau mistic. In Trup suntem impreuna lucratori la zidirea noastra, si fiecare are rolul sau, mai mult sau mai putin perceput, dar bine stabilit si intentionat. Tocmai pentru ca nu ni s-a dat tuturor totul, ci fiecaruia, dupa chemare, credinta si har o parte din slujirea christica. Ca prin toti, totul sa fie ordonat si crescut spre desavarsire. Si mantuirea vine in urma auzirii Cuvantului, purtat, lamurit si apoi exprimat, transmis intr-un fel sau altul de persoane concrete. Fara acest lucru, cu exceptia vreunei revelatii deosebite si personale, Cuvantul nu ar fi ajuns la inima noastra, ca sa lucreze in noi spre mantuire. El are intermediari pentru a intra in relatie cu tine, are intermediari, in Trup, pentru sfintirea ta si a mea, ghidare, vindecare, comunicarea dragostei sale intr-o anumita masura, doar ca acei intermediari trebuie priviti drept ceea ce sunt. Nimic mai mult. Altfel ajungem la aberatii…
Iti multumesc, Gika! Pentru cuvintele frumoase si pentru completarea pe care ai facut-o. Ai dreptate in tot ceea ce ai spus. Iar eu, trebuie sa aduc niste lamuriri la ceea ce am spus in postare.
Nu sunt pentru o relatie exclusivista, in afara Trupului lui Hristos, care este biserica. Dimpotriva.
Am dorit doar sa spun ca trebuie sa-L ducem cu noi acasa pe Dumnezeu, sa avem o traire cotidiana impreuna cu El, si nu una doar de duminica, in cladirea bisericii.
Dincolo de religii si religiozitate. Este in regula sa urmam anumite canoane. Este in regula sa aderam la o anumita biserica si sa ii acceptam dogma. Dar, nu este de loc in regula sa ne limitam la cunoastere si sa nu experimentam trairea.
Cunosc oameni dragi care se supun canoanelor, dar nu reusesc sa ajunga la Apa Vietii.Pentru ca le-au dat intaietate in viata lor, in detrimentul umblarii cu Isus.
Cineva, la care tin foarte mult, respecta toate rigorile bisericii din care face parte. Dar, in cadrul unei discutii destul de delicate, in care ea imi povestea anumite dificultati cu care se confrunta, cand am dat sa deschid gura mi-a “taiat-o” spunandu-mi: “Stiu ce vrei sa zici! Dar, Dumnezeu nu are nici o legatura cu asta. Fiecare la locul lui!” Si totusi, era vorba despre viata ei, in care nu reuseste sa-I gaseasca loc lui Dumnezeu, desi este foarte activa in biserica din care face parte.
Dumnezeu lucreaza in viata mea direct si prin oamenii pe care El ii alege pentru aceasta. Este adevarat. Totusi, eu nu ii percep ca pe niste intermediari, pentru ca ei nu se afla intre mine si Domnul. Sunt doar niste “unelte”, care contribuie la implinirea lucrarii Sale aici pe pamant, asa cum imi doresc si eu sa fiu.
Nu, sigur ca nu, ci intermediari, intr-un anumit moment, pentru comunicarea unui Cuvant, har, putere… Numeste-i unelte, membre ale Trupului, slujitori, mesageri, ideea este ca nu putem trai un crestinism singuratic, in afara Trupului, complet, pentru ca dincolo de mantuirea personala, Dumnezeu isi doreste o Biserica vie, si de aceea fiecare isi are importanta sa in actul desavarsirii sale, a comunitatii ca organism mistic. Dar, desigur, suntem fii si fiice ale lui Dumnezeu, si asta cred ca spune totul in ce priveste raportul divino-uman.
Este adevarat tot ce ai spus. Iti multumesc !