Ceea ce facem noi cu viata noastra nu depinde de ceea ce fac ceilalti cu viata lor. Ne este greu sa credem, dar sunt  codependenti care au invatat sa-si urmeze visele chiar daca alcoolicul continua sa bea.

Intram intr-un program pentru codependenti, incercand sa aflam cum ii putem ajuta mai bine pe cei pe care ii iubim sa inceteze consumul. Acesta este primul nostru scop. Dar apoi, invatam sa ne conducem propriile noastre vieti, chiar daca consumul de alcool al partenerului nu a incetat.

Avem promisa fericirea. Am invadat vietile celor pe care ii iubim, doar pentru ca nu am inteles ca suntem persoane separate, ca suntem entitati diferite. Granitele noastre se estompasera. Da, invatam sa ne retragem din teritoriile celorlalti. Invatam sa traim ca niste persoane distincte. Primul pas spre fericirea care ne este promisa inseamna  sa renuntam la convingerea noastra ca putem controla o alta viata, in afara de a noastra.

“Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el.” (Ezechiel 18:20)

In sens crestin, s-ar putea sa dorim sa ne asumam raspunderea vietii altcuiva si sa luam decizii pentru acea persoana. A lua decizii pentru cineva este un lucru valabil atunci cand vorbim de cresterea unui copil sau de ajutorul dat cuiva care nu se poate ajuta singur. Si in aceasta situatie, trebuie sa-i incurajam sa ia cat de multe decizii pot pentru ei insisi. Dar, in aproape toate celelalte situatii, cand luam celuilalt posibilitatea de a-si asuma responsabilitatea, punem un obstacol in calea sa catre Cristos. Fiecare, in felul sau,  trebuie sa venim la Cristos si sa traim pentru El. Cand ne facem responsabili pentru sentimentele cuiva, pentru gandurile, actiunile, alegerile, dorintele, nevoile si lipsa starii de bine a cuiva, vom sfarsi prin a umili acea persoana. Cu consecventa, impiedicam acea persoana sa devina ceea ce Dumnezeu vrea ca ea sa devina, atunci cand luam asupra noastra intreaga sa viata si incercam sa o transformam in ceea ce noi  dorim. Oricat ar fi de dificil, in limita unor mici exceptii, trebuie sa lasam cealalta persoana sa reuseasca sau sa esueze pe cont propriu. Asta nu inseamna ca nu o avertizam, mustram, nu  ii dam un sfat, nu o prevenim de consecinte si nu ii aratam dragoste. Ceea ce trebuie sa facem intodeauna este sa protejam demnitatea si personalitatea celuilalt inaintea lui Cristos, pentru ca fiecare persoana sa-L cunoasca pentru sine.