In trecut, ne-am spus noua insine multe lucruri pentru a ne nega durerea: Nu doare atat de rau … Poate daca astept, lucrurile se vor schimba … Nu este mare lucru … Pot face fata … Poate daca voi incerca sa-l schimb pe celalalt, nu va trebui sa ma schimb eu …

Negam faptul ca suntem raniti pentru ca nu voiam sa simtim durerea.

Daca un lucru nu s-a terminat, nu vom scapa de el.  Se va repeta iar si iar, pana cand ne va atrage atentia, pana cand il vom simti, il vom rezolva si ne vom vindeca. Asta trebuie sa invatam in  iesirea noastra din codependenta.

Multi dintre noi nu au avut mijloacele, suportul si siguranta necesare pentru a recunoaste si a accepta durerea in trecutul nostru. E ok. Acum suntem in siguranta. Incet, cu grija, putem incepe sa ne deschidem catre sentimentele noastre. Putem incepe sa simtim ce am negat atat de multa vreme – fara condamnare, fara rusine, dar pentru a ne vindeca, pregatindu-ne pentru o viata mai buna.

Este in regula sa plangem atunci cand simtim nevoia sa plangem si sa simtim tristetea pe care multi dintre noi au stocat-o atat de multa vreme. Putem simti si putem elibera aceste sentimente.

Amaraciunea este un proces de curatare. Un proces de acceptare. Ne muta din trecutul nostru in prezentul nostru si spre un viitor mai bun – un viitor liber, fara obiceiuri care ne saboteaza, un viitor care cuprinde mai multe optiuni decat trecutul nostru.

Doamne, pe masura ce strabat aceasta zi, ajuta-ma sa ma deschid catre sentimentele mele. Ajuta-ma sa inteleg ca nu trebuie sa fortez sau sa reprim vindecarea pe care Tu vrei sa mi-o dai. Ajuta-ma sa inteleg ca daca ma deschid si ma fac disponibila, vindecarea Ta va veni cu blandete.