Hoinarind pe net, am gasit pe SCRIBD acest ghid foarte interesant, iar o mare parte din adevarurile descrise in el eu le-am experimentat deja. M-am gandit sa il traduc si sa il postez aici, cu incredintarea ca adevarurile revelate in el ne vor fi de folos in calatoria noastra spre vindecare.
“Scopul grupului de sprijin este sa ajute membrii familiei dependentului. Informatiile din acest ghid de studiu, nu se refera la modul in care noi, membrii familiei, ne putem salva dependentul/a din ghearele adictiei. Ci, ne ajuta sa intelegem cum anume Il putem lasa pe Dumnezeu sa ne salveze pe noi, in timp ce ii lasam pe ceilalti in mainile Sale. In continuare ne pasa de dependentii nostri dragi, speram ca vor fi recuperati, dar invatam cum anume sa lasam in mana Tatalui nostru Ceresc planurile noastre pentru salvarea lor si invatam sa avem incredere in planul Sau pentru ei si pentru noi. Multi dintre noi ne simtim impovarati de faptul ca nu stim ce sa mai facem. Informatiile din “In Isus Cristos ne gasim vindecarea” ne vor deschide noi cai de invatare, asa cum ne este promis si in Scriptura:
“Cheama-Ma, si-ti voi raspunde; si iti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunosti.“ – Ieremia 33:3
Atunci cand ne-am hotarat sa ne alaturam unui grup de sprijin, primul lucru pe care il descoperim este acela ca nu suntem singuri. Ne-am strans impreuna sa infruntam o dilema comuna: nu prea stim cum anume putem continua sa traim avand un dependent in familie. Viata fiecaruia dintre noi a fost marcata de dependenta unei alte persoane. Inainte de a veni in acest grup, ne-am straduit sa pastram o aparenta de normalitate in vietile noastre, cu toate ca, in secret, noi traiam in haos. Chiar luaseram decizia de a ne izola, pentru ca ne era frica, ne era rusine si ne simteam vinovati, crezand ca nimeni altcineva nu ar putea intelege bataliile pe care le duceam.
Multi dintre noi am crezut ca nu mai exista nici un fel de speranta. Nu am fost in stare sa-l ajutam pe dependentul nostru iubit, iar acest lucru a dezvoltat in noi a disperare profunda si un dureros sentiment al neputintei. Ne simtim si raniti de lucrurile pe care dependentul nostru le-a spus sau le-a facut, si poate ca nu eram chiar atat de convinsi ca ar putea exista vreun remediu pentru sufletele si inimile noastre ranite. Unii dintre noi am fost raniti chiar de unii memebrii ai bisericii care, desi bine-intentionati, nu au inteles cu adevarat situatia in care ne aflam.”
Un blog “deandoaselea”
