Sindromul altruistului. Daca partenerul de casnicie al alcoolicului este un om care nu manifesta pentru sine dorinte si necesitati, care este fericit doar pentru ca poate sa existe pentru celalat, acest lucru nu este o virtute crestina, ci un comportament gresit si neadecvat. Ideea esentiala a Vechiului si Noului Testament care lamureste raportul iubirea de sine si iubirea aproapelui este :” Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. A da si a lua, a darui si a primi daruri, a satisface si a fi satisfacut sunt in echilibru. Cel care traieste doar pentru celalalt devine dependent de el. A renuntat la propria sa viata si isi pierde identitatea. Partenerul dependent de alcool trebuie sa dezvolte slabiciuni pentru ca celalalt sa fie multumit. Daca partenerul alcoolic s-ar insanatosi brusc si simptomele sale de dependenta ar disparea din toate sferele, codependentul ar ramane fara “obiectul muncii”. Ar intra probabil intr-o grava criza a vietii, pentru ca ar avea sentimentul ca este inutil.
din “Alcoolul si familia ” - de Reinhold Ruthe
Nu am gasit tocmai confortabila aceast lista, atunci cand am parcurs-o pentru prima data. Iar cand m-am descoperit in ea, atunci a fost chiar foarte dificil pentru mine. Este mult mai simplu si mai usor sa vedem lucrurile deformate din vietile celorlalti decat sa le admitem pe ale noastre. E mult mai simplu, cu toate ca nu rezolva problema, sa arat cu degetul spre el, sotul meu, si sa-l acuz de toata situatia existenta, decat sa ma opresc pentru o vreme si sa incerc sa inteleg, ce anume din mine incurajeaza situatia. Pentru ca, la o astfel de analiza, voi descoperi ca nu lucrurile bune si sanatoase din mine alimenteaza o asemenea stare de fapt, ci lucrurile strambe si bolnave.
Am descoperit in mine sindromul ajutatorului, nevoia de confirmare si sindromul binefacatorului. Asta inseamna de fapt, ca si eu m-am folosit de sotul meu, pentru a-mi satisface , in aceste moduri nesanatoase, nevoile implinirii mele personale. Si am descoperit ca doare … Doare la fel de tare ca atunci cand strigam sotului meu ca ma simt folosita. De fapt, si eu ma foloseam de el.
Un blog “deandoaselea”
Ca sa nu mai spunem ca uneori avem impresia ca asta e „crucea” noastra… si ca Dumnezeu ne-a pus-o in carca sa o tragem dupa noi toata viata.
Cele mai multe „cruci” din viata noastra nu sunt decat incercari prin care trecem pentru a ne intari si sunt acolo pentru a le depasi. Unele sunt pur si simplu consecintele propriilor noastre fapte, adica un fel de „cruci” azvarlite de noi insine in spinare, pe care apoi ni le insusim, ca parte din „destinul” nostru de fiecare zi. Sau inchipuiri… O casnicie cu un alcoolic nu e o cruce, poate fi o desaga plina de slabiciuni, frici si inchipuiri pe care o putem pune jos cand ne-am saturat, sau, din contra, o putem transforma intr-o oportunitate. De a fi mai constienti de noi insine si mai buni, cam in orice directie poate insemna acest lucru…
O cruce de la Dumnezeu este doar cea pe care, mai apoi, trebuie sa fii „rastignit”. Adica cea care iti va lua „viata” inchipuita, toate nesemnificatiile pentru care traim… O cruce este drumul nostru crestinesc cu El, apoi este cel al chemarii personale si cel al familiei. Trei la numar, dincolo de care nu avem decat eventual cateva cruciulite in gat pe care ni le expunem pentru a fi admirati.
Un alcoolic nu este decat omul pe care l-ai ales, un partener ranit cu care se presupune ca ai pornit la un drum constient catre un scop comun, si cu care impreuna trebuie sa ajungi la acel final, orice iti ridica „viata” ca stavila in fata. Daca vrei… Nimeni nu te obliga sa faci nimic. Nici macar bunul Dumnezeu.
Foarte adevarat!
Vreau doar sa mai adaug ca Dumnezeu are extraordinarul talent de a transforma in pietre pretioase orice fel de cenusa. Prin parcurgerea unui astfel de drum, atat de dramatic – cei care au indreaznala de a-l parcurge pana la capat si intelepciunea de a-l parcurge alaturi de Dumnezeu – transformarea ambilor parteneri este pozitiva si benefica. Am devenit, si o spun fara falsa modestie, o persoana mult mai buna decat cea care am fost inainte. Mai puternica. Am inteles mai bine viata si valoarea ei reala. La fel si sotul meu.
Este foarte important unde privesc. Daca imi tin privirea lipita de problema, voi vedea doar situatia dramatica si voi trai repetand mere :”Ce sa fac…? Asta este crucea mea”.
Dar, daca imi ridic ochii de pe problema, incercand sa caut solutii, si ii ridic si mai sus, catre cer, cautand acolo sprijin si putere, atunci tot ceea ce se intampla in jurul meu se transforma in oportunitate. Oportunitatea unor schimbari fundamentale in fiinta mea.