Comments on: Complicitatea

By: Simona

Simona — Sun, 22 May 2011 15:31:32 +0000

Maela, credinta mea este ca intodeauna exista speranta. Pe vremea cand sotul meu consuma, eu nu am acceptat sub nici o forma varianta in care el nu se va face bine. Eu cred ca fiecare alcoolic poate avea speranta atata timp cat este cineva care se lupta pentru el. El piere numai atunci cand nimeni nu se mai roaga pentru el. Cand nimeni nu mai doreste sa il ajute.
Eu nu mi-am irosit viata, mi-am imbogatit-o. Experienta prin care am trecut m-a adus mai aproape de Dumnezeu, iar viata mea este foarte mult schimbata … in bine.
Vreau sa-ti spun ceva despre lupta pe care o ducem pentru alcoolicul nostru. Nu este vorba despre acea lupta in care ii tinem lectii moralizatoare, il amenintam, il santajam, il controlam, ii interzicem consumul. Ele nu functioneaza. In cazul nimanui nu a functionat. Lupta se duce altfel. In primul rand este foarte important sa intelegem ce anume este alcoolismul. Este foarte important sa acceptam ca este foarte diferit de ceea ce am crezut noi ca este. Sa acceptam ceea ce este. “Dusmanul” nostru nu este alcoolicul nostru, ci alcoolismul. De aceea, este bine sa incepem prin a ne cunoaste dusmanul. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca am luat legatura cu AA din Oradea. Nu stiu de unde esti, dar poti eventual gasi aici http://www.alcooliciianonimi.ro/grupuri.htm o adresa. Daca nu se afla un asemenea grup in orasul tau, putem incerca sa stam de vorba noi doua, iti pot da adresa de email a lui Cristi (consilierul in adictii) putem gasi impreuna o solutie. Daca vrei,imi poti scrie direct pe email alcoolism.info@gmail.com
Apoi, tot din strategia luptei face parte si munca cu noi insine, pentru ca noi, prin tot ceea ce facem si prin felul in care ne raportam relatiei noastre, nu facem decat sa dam “apa la moara” consumului sau. Acceptand ca trebuie sa ne schimbam pe noi insine si nu alcoolicul, incepand sa facem pasi in aceasta directie, ne facem un bine in primul rand noua. Intelegem lucrurile pe care le percepem eronat, intelegem ce anume facem gresit, ne straduim sa le indreptam … incet-incet noi ne schimbam, iar raspunsul pe care il primim din interactiunea cu alcoolicul se poate schimba in bine.
Ne intrebi ce sa faci? Eu cred ca mai intai trebuie sa te decizi daca vrei sa duci in continuare aceasta lupta sau nu. Nimeni nu are dreptul sa iti evalueze raspunsul. Dar, este foarte important sa te decizi si sa ramai ferma in decizia ta, oricare ar fi ea.
De aici pleaca totul.
In ceea ce priveste violenta … Noi oamenii adunam, de-a luingul vremii, multa furie. Adesea nu este indreptata impotriva unei anumite persoane, dar ne-o revarsam pe persoana care ne este la indemana. Si eu am avut probleme cu mania. Chiar si dupa ce sotul meu a incetat sa mai bea. Mi-o revarsam asupra lui nu pentru ca as fi avut vreun motiv clar, ci pentru ca imi era la indemana. Nu ii cat scuze alcoolicului tau. NU este scuzabil pentru ceea ce face. Nici pentru ca bea, nu are vreo scuza. Am spus toate acestea pentru ca este important sa stim anumite lurcruri atunci cand trebuie sa luam o decizie importanta.
Mai multe, daca doresti, putem discuta in privat.
Cu drag,
Simona

By: maela

maela — Sun, 22 May 2011 09:52:40 +0000

am gasit acest blog pentru ca demult caut informatii despre ce se poate face cand locuiesti cu un alcoolic. l-am cunoscut pe barbatul meu cand consuma alcool dar putea ascunde acest lucru si m-am indragostit de el cu tot sufletul. eu nu am cunoscut niciodata in viata mea persoane care consuma alcool si nu stiam la ce duce betia. la un an dupa ce l-am cunoscut el a facut o pancreatita si aproape era sa moara dar ca prin minune a scapat. timp de 4 ani nu a mai consumat bautaura si la un an dupa externarea sa noi ne-am mutat impreuna si de atunci locuim impreuna. de doi insa s-a reapucat de baut si lucrurile au devenit foarte urate pentru ca este violent cand bea. este beat cam 4-5 zile pe saptamana si restul sta in pat pentru ca se simte rau. daca o zi este normal si putem sa ne bucuram de viata. din cauza violentei lui am fost nevoita sa fug din casa, de nenumarate ori, cu ce aveam pe mine si sa ma urc in masina si stau noaptea prin benzinarii. dupa 2-3 zile ma intorceam la el si promitea ca se lasa si vom avea o viata normala. chiar si acum cand scriu aceste randuri am fost nevoita sa fug din casa si stau la o prietena. ce sa fac? mai este vreo speranta? va rog din suflet sa-mi spuneti. imi irosesc viata fara rost?

By: anamaria

anamaria — Tue, 13 Apr 2010 13:04:15 +0000

simona esti prietena mea si multumesc lui Dumnezeu pentru prietenia ta . Ne-am cunoscut prin sotii nostri care sunt prieteni de o vesnicie.Soarta nu ne-a crutat pe nici una dintre noi ,sotii nostri care sunt aoolici dar acum multumita lui Dumnezeu au devenit abstinenti.In tot ce ai scris aici ma regasesc,adica am fost si eu foarte toleranta multi ani fara nici un folos.Acum insa m-am schimbat nu m-ai sunt persoana care se plinge ci care vrea sa faca ceva in continuare sti la ce ma refer.Cu drag sunt alaturi de tine in orice vei face.

By: Simona

Simona — Tue, 02 Mar 2010 10:31:08 +0000

Sabina, eu ma numesc Simona si sunt codependenta. Ma bucur sa te cunosc si vreau sa-ti spun ca nu mai esti singura.
Intai de toate vreau sa te felicit pentru ca ai avut curajul de a scrie aceste randuri. Primul pas spre rezolvarea problemei tale l-ai facut. Este foarte important sa infruntam aceasta problema in fata, aratand-o cu degetul, denuntand-o, dincolo de barierele si judecatile societatii. E un curaj care va fi rasplatit la un moment dat.
Omul minunat pentru care te-ai ridicat si ai luat pozitie are nevoie de sprijinul tau. Dar pentru asta, tu trebuie sa fii puternica. Si sigur esti!
Stiu cat de greu iti este si cum doare dincolo de cuvinte. Cunosc deznadejdea si sentimentul de neputinta, furia si frustarile. Dar, tu esti mai importanta Sabina, si trebuie sa inveti cum sa lupti in primul rand pentru tine si copilul tau.
Iti scriu mai multe in adresa ta de email, chiar acum.
Simona

By: Sabina

Sabina — Tue, 02 Mar 2010 09:51:51 +0000

Am gasit acest blog in cautarea disperata a vreunei fiinte care sa inteleaga prin ceea ce trec eu acum.
Voi spune pe scurt povestea mea. Am 33 de ani, m-am indragostit de un alcoolic aflat intr-o perioada de abstinenta,un om absolut deosebit, eu necunoscandu-l sub alta forma. Am ramas insarcinata inainte de casatorie, iar acum trece printr-o puternica recidiva. Am intrat in a 7-a luna de sarcina, am aproximativ o saptamana de cand sunt intr-o profunda depresie, plang foarte mult, nu mai pot dormi cum trebuie, nu mai pot manca, sunt disperata si deznadajduita.
Am scris ieri pe adresa de mail a ” Alcoolicilor Anonimi” din orasul meu si nu am primit nici un fel de raspuns. Imi este frica sa dau telefon persoanei de contact, mi-e frica si sa merg la adresa respectiva.
Va rog, ajutati-ma! Desi sunt epuizata si cu moralul la pamant, sunt dispusa sa ascult orice fel de sfaturi. Poate m-ati putea ajuta sa intru in contact cu “Alcoolicii Anonimi” din orasul meu…nu stiu…as putea sa va dau mai multe amanunte despre situatia in care ma aflu si in privat, pe adresa de mail pe care am scris-o cand am trimis acest mesaj. Va multumesc!

By: Simona

Simona — Sat, 23 Jan 2010 11:29:26 +0000

Multumesc, Iulian. Cuvintele tale inseamna foarte mult pentru mine. Si iti multumesc si pentru ca si tie iti pasa!

By: iulian

iulian — Sat, 23 Jan 2010 11:13:23 +0000

Simona, cred ca faci, asa cum faci, o treaba buna aici, asa ca ii multumesc lui Dumnezeu pt asta si du-te mai departe. Totul e sa nu te opresti. E nevoie de oameni cu inima, e nevoie de oameni dedicati si cu experienta, e nevoie de oameni care macar sa faca ceva. Indiferenta omoara mai iute ca greseala. Macar transmiti ca iti pasa.

By: Simona

Simona — Fri, 22 Jan 2010 16:11:00 +0000

Eu nu am facut niciodata ceea ce incerc sa fac prin acest blog, si poate ca nu reusesc intodeauna sa transmit ceea ce ar trebui transmis. Am pus din viata mea si din experienta mea in el, si voi continua sa fac acest lucru. Am pus teorii din cele citite de mine, pentru ca eu nu pot lua locul celor care sunt specializati in acest domeniu si doresc sa ofer informatii de la specialisti.
Imi doresc foarte mult ca oamenii sa vina si sa-mi puna intrebari. Am determinarea de a le raspunde din experienta mea.
Adresa o cunoastem. Fundatia se ocupa in principal de copiii familiilor in care unul sau ambii parinti sunt dependenti. La aceeasi adresa se intalneste si grupul Alcoolicilor Anonimi.Blogul lor http://www.abisoradea.info este inca in constructie, si sotul meu este cel care il administreaza.
Eu vreau sa iti multumesc pentru sustinerea pe care o primesc din partea ta in incercarea mea de a fi de folos. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru inima ta !Oamenii acestia, alcoolicii si familiile lor, au nevoie de astfel de inimi, deschise spre ei.

By: gika

gika — Fri, 22 Jan 2010 09:45:08 +0000

Ce pot sa zic? Multe persoane sunt in situatii asemanatoare si poate nu au habar nici de atitudinea potrivita, nici de ce gesturi, comportamente pot sau trebuie s? adopte… si sufletul lor „pluteste” in acest smog pe care il creeaz? neputinta, deziluziile, disperarea, frica de a recunoaste o problema grava cu care se confrunta, sau, din contra, paralizia constientei ca aici e ceva mult prea critic ca sa poata fi rezolvat in doi pasi, rusinea… Trebuie cineva sa le risipeasca aceasta ceatsa si sa le indrume pasii, macar primii, si sa le dea astfel un dram de speranta. Nu teorii, e plina tara de asa ceva, lucruri concrete, bazate pe experienta.
Am gasit un site interesant: http://www.christchurchwrexham.org.uk/supported-ministries/fi.html si o adresa, nu stiu cat de valabila: FUNDA?IA ÎNCREDEREA. str. Cuza Vod?, nr.22, ap.5. Oradea, Bihor, Romania, 410101. Tel. 0359/316173. email: fi@atnr.ro. Ligia Popoviciu mobil – 0745/518548

By: Simona

Simona — Thu, 21 Jan 2010 15:06:49 +0000

Obisnuiam sa il acopar. Il cautau persoane cu care el era in relatii de afaceri. Nu il gaseau pe mobil, pentru ca nu putea raspunde la telefon. Am incercat o vreme sa raspund eu la telefon, gasind o varianta “acoperitoare”, pentru a incerca sa impiedic stricarea relatiei lor. Apoi am incetat sa fac lucrul acesta, lasandu-l sa se confrunte cu urmarile faptului ca era indisponibil pentru partenerii sai. Obisnuiam sa vin din urma si sa termin lucruri incepute de sotul meu, prin casa, si neterminate. Am incetat sa fac si acest lucru. Nu m-am mai amestecat in lucrurile pe care le punea la cale si in relatiile lui cu cei din jur, incercand sa acopar, sa scuz, sa protejez, sa ascund. Mi-am asumat o parte din obligatiile fata de casa, acea parte pe care si-o asuma in mod obisnuit o femeie si acea parte din cheltuieli corespunzatoare venitului pe care il aveam. Am incetat sa “ma dau peste cap” pentru a rezolva toate problemele dintr-o familie, in incercari disperate de a-l proteja si de a ma da drept exemplu
Am citit despre situatii in care sotia l-a lasat sa suporte singur si situatia in care sotul alcoolic a fost oprit si ridicat de politie pentru conducere sub influenta alcoolului, refuzand sa intervina in vreun fel de partea lui. Ea i-a spus ceva de felul acesta: “Iubitul meu, te iubesc, dar cu situatia data te vei descurca singur.” Bineinteles ca nu l-a parasit, dar s-a detasat complet de respectiva problema.
Sau, i-a fost rau si la un moment dat sotul a refuzat sa-i mai curete locul. A lasat-o pe sotia sa alcoolica sa se trezeasca in mizeria pe care a facut-o atunci cand era beata.
Despre astfel de consecinte vorbesc. Nu recomand nimanui sa plece si sa-si paraseasca partenerul alcoolic, decat daca el este violent.
El vedea adevarul din sufletul meu, dar nu putea gasi in durerea si perii mei albi o motivatie de a cere ajutor. Pentru ca era obisnuit sa fie parasit, multa lume i-a intors spatele abandonandu-l … Stima sa de sine oricum era foarte jos, ce ar mai fi contat inca o lovitura … Si cred ca o astfel de situatie este destul de frecventa.
Sigur, doare…Doare tare … Durea ingrozitor cand il vedeam baut, a durut cu bonus de durere, daca pot sa ma exprim asa, atunci cand am decis sa nu ma mai bag in deciziile si relatiile lui … Dar, a fost singura cale prin care sotul meu a putut sa inteleaga si sa simta pe pielea lui adevarul situatiei incare se afla: suportand consecintele lucrurilor pe care le-a facut sau pe care nu le-a facut.
Si nu l-am lasat sa inteleaga, din comportamentul meu crestinesc, ca totul e ok. Pentru ca nu era ok. Si nu as fi putut oricum, sa ascund atata durere.