Complicitatea
By Simona on Jan 14, 2010 in Alcoolism, Codependenta
Reinhold Ruthe defineste patru tipuri de complicitate a partenerului de casnicie cu alcoolicul:
- co-alcoolicul patern – preia sarcinile si datoriile pertenerului, pentru ca il considera incapabil de a purta raspunderea fata de sine. El nazuieste sa il schimbe, sa il sfatuiasca si sa-i serveasca drept model partenerului. Co-alcoolici paterni nu trebuie sa fie tatii naturali. Persoanele mai in varsta, chiar si femei, care poarta in sine si isi dezvolta acest model de baza al stilului de viata, gasesc deseori posibilitatea de a-si cultiva necesitatile, de a se comporta patern.
- co-alcoolicul matern – il ingrijeste, il alinta si se topeste de grija lui. Co-alcoolicul matern il considera pe dependentul de alcool o persoana slaba, care are nevoie de ocrotire si trebuie aparata de “lumea rea”. Bineinteles ca dependentul de alcool nu are altceva mai bun de facut, decat sa corespunda acestei imagini materne.
- co-alcoolicul camaraderesc – el face cauza comuna cu alcoolicul, inchide un ochi si accepta totul de dragul prieteniei si al linistii. De la el provin, in orice caz, cliseele incurajatoare si linistitoare.
- co-alcolicul profesional – este persoana angajata social, care in rolul sau profesional din domeniul social si sanitar se simte indatorat fata de dependent. Cand co-alcoolicul profesional simte nevoia de a gasi recunoastere si confirmare in dorinta de a ajuta, avem din nou de a face cu o imbinare perfecta. Fiecare se foloseste de celalalt. Unul vrea sa fie ocrotit si ingrijit, celalalt gaseste, in executarea griji, confirmarea de sine.
Eu am fost un co-alcoolic patern. Mi-am asumat o multime de responsabilitati , care nu-mi apartineau, am vrut tare mult sa il schimb, i-am dat o garamada mare de sfaturi si m-am dat si model. M-am lasat de fumat doar ca sa-i arat sotului meu ca daca vrei ceva … atunci poti. Asta a fost intr-un moment in care nu stiam inca ce este alcoolismul, si faceam si eu tot ce-mi statea in putinta, potrivit firii mele. Nu intelegeam ca acest comportament pe care-l aveam, era de fapt complicitate.
Bun, si ce inseamna sa nu fii complice, ci un factor, un „adjuvant” in procesul de insanatosire al partenerului?
gika | Jan 19, 2010 | Reply
In general, un complice alege calea cea mai simpla. Cea care considera el ca trebuie urmata, conform firii sale si nevoilor sale. Cum am mai spus, eu am fost un co-alcoolic patern. Este in firea mea sa rezolv lucruri. Sa-mi asum responsabilitati. Sa dau sfaturi.
Am inteles cu greu ca, desi rationamentul meu logic putea sta in picioare ( “daca are de infruntat mai putine probleme, atunci poate nu va mai gasi motiv sa bea” ), nu facea totusi decat sa ma transforme in complice. Atata timp cat ii luam dinainte problemele si responsabilitatile care ii apartineau, aceasta situatie nu facea decat sa-i mentina confortul necesar pentru a continua sa bea. Cu alcoolismul, lucrurile functioneaza de fapt, foarte diferit de ceea ce numim noi logica si bun-simt.
A trebuit, oricat a fost de greu, sa il las sa suporte condecintele lucrurilor pe care le-a facut sau pe care nu le-a facut. Doar asa l-am putut ajuta cu adevarat.
A trebuit sa ma detasez si sa inteleg ca sotul meu este o alta persoana. Ca nu ma pot folosi de el, pentru a implini nevoile mele. A trebuit sa regandesc pozitiile noastre si sa invat o relationare corecta cu cineva, diferit de mine, care nu imi apartine, dar cu care urmeaza sa parcurg un drum lung, “pana cand moartea ne va desparti”.
Opinia mea este urmatoarea:
- cel/cea care se regaseste in postura de complice patern, trebuie sa inceapa sa-si priveasca partenerul ca pe o persoana care este in stare sa raspunda pentru propria sa persoana. Daca il privesc ca pe un infirm, situatia de complicitate va continua. Indiferent care este urmarea momentelor sale de betie, alcoolicul trebuie confruntat cu consecintele faptelor sale. Ele este raspunzator pentru ele, si nu partenerul sau de viata. Stiu ca este greu, si emotiile sunt amestecate, dar este singura cale.
- cel/cea care se regaseste in postura de complice matern trebuie sa invete, la fel ca cel patern, ca doar confruntarea cu consecintele faptelor sale il va putea ajuta. Asta il poate intari. Comportamentul matern nu face decat sa-l tina in continuare, in bratele alcoolului. Nu inseamna indiferenta. Inseamna ca aceasta “ocrotire” este nociva. Alcoolicul trebuie iubit si ingrijit, dar nu ocrotit.
- am vagi indoieli privind calitatea prieteniei celui care apare ca si complice camaraderesc. El inchide un ochi si accepta totul mai mult pentru propria sa liniste.
- nu doresc sa fac comentarii despre profesionalismul celor care se fac, sau poate ca nu se fac, ca nu recunosc semnele alcoolismului intr-o persoana alcoolica, indiferent de nevoia lor de confirmare.
In concluzie, pentru a scapa de pozitia de complice si a se transforma intr-un factor de real ajutor, codependentul trebuie sa-i permita alcoolicului sa se confrunte cu rezultatul propriilor sale actiuni. Alcoolicul trebuie confruntat cu adevarul.
Simona | Jan 21, 2010 | Reply
Si care ar fi rezultatul cu care trebuie sa se confrunte (in familie)? Da-mi niste exemple de consecinte cu care el sau ea trebuie sa se confrunte si cum il lasi sa faca asta. Pt ca e foarte vag, eu pot sa inteleg ca o consecinta ar fi inclusiv sa il/o parasesc… pt ca mi-a ajuns, sa nu il/o mai menajez ascunzandu-i sentimentele mele, sa nu il/o mai fac sa creada ca totul e ok datorita comportamentului meu „crestinesc” fata de el sau ea. Sa vada, da, adevarul. Adevarul din sufletul meu, din viata mea, sa inteleaga ca acel pana la adanci batraneti se apropie repede de final din moment ce imi scoate peri albi.
gika | Jan 21, 2010 | Reply
Obisnuiam sa il acopar. Il cautau persoane cu care el era in relatii de afaceri. Nu il gaseau pe mobil, pentru ca nu putea raspunde la telefon. Am incercat o vreme sa raspund eu la telefon, gasind o varianta “acoperitoare”, pentru a incerca sa impiedic stricarea relatiei lor. Apoi am incetat sa fac lucrul acesta, lasandu-l sa se confrunte cu urmarile faptului ca era indisponibil pentru partenerii sai. Obisnuiam sa vin din urma si sa termin lucruri incepute de sotul meu, prin casa, si neterminate. Am incetat sa fac si acest lucru. Nu m-am mai amestecat in lucrurile pe care le punea la cale si in relatiile lui cu cei din jur, incercand sa acopar, sa scuz, sa protejez, sa ascund. Mi-am asumat o parte din obligatiile fata de casa, acea parte pe care si-o asuma in mod obisnuit o femeie si acea parte din cheltuieli corespunzatoare venitului pe care il aveam. Am incetat sa “ma dau peste cap” pentru a rezolva toate problemele dintr-o familie, in incercari disperate de a-l proteja si de a ma da drept exemplu
Am citit despre situatii in care sotia l-a lasat sa suporte singur si situatia in care sotul alcoolic a fost oprit si ridicat de politie pentru conducere sub influenta alcoolului, refuzand sa intervina in vreun fel de partea lui. Ea i-a spus ceva de felul acesta: “Iubitul meu, te iubesc, dar cu situatia data te vei descurca singur.” Bineinteles ca nu l-a parasit, dar s-a detasat complet de respectiva problema.
Sau, i-a fost rau si la un moment dat sotul a refuzat sa-i mai curete locul. A lasat-o pe sotia sa alcoolica sa se trezeasca in mizeria pe care a facut-o atunci cand era beata.
Despre astfel de consecinte vorbesc. Nu recomand nimanui sa plece si sa-si paraseasca partenerul alcoolic, decat daca el este violent.
El vedea adevarul din sufletul meu, dar nu putea gasi in durerea si perii mei albi o motivatie de a cere ajutor. Pentru ca era obisnuit sa fie parasit, multa lume i-a intors spatele abandonandu-l … Stima sa de sine oricum era foarte jos, ce ar mai fi contat inca o lovitura … Si cred ca o astfel de situatie este destul de frecventa.
Sigur, doare…Doare tare … Durea ingrozitor cand il vedeam baut, a durut cu bonus de durere, daca pot sa ma exprim asa, atunci cand am decis sa nu ma mai bag in deciziile si relatiile lui … Dar, a fost singura cale prin care sotul meu a putut sa inteleaga si sa simta pe pielea lui adevarul situatiei incare se afla: suportand consecintele lucrurilor pe care le-a facut sau pe care nu le-a facut.
Si nu l-am lasat sa inteleaga, din comportamentul meu crestinesc, ca totul e ok. Pentru ca nu era ok. Si nu as fi putut oricum, sa ascund atata durere.
Simona | Jan 21, 2010 | Reply
Ce pot sa zic? Multe persoane sunt in situatii asemanatoare si poate nu au habar nici de atitudinea potrivita, nici de ce gesturi, comportamente pot sau trebuie s? adopte… si sufletul lor „pluteste” in acest smog pe care il creeaz? neputinta, deziluziile, disperarea, frica de a recunoaste o problema grava cu care se confrunta, sau, din contra, paralizia constientei ca aici e ceva mult prea critic ca sa poata fi rezolvat in doi pasi, rusinea… Trebuie cineva sa le risipeasca aceasta ceatsa si sa le indrume pasii, macar primii, si sa le dea astfel un dram de speranta. Nu teorii, e plina tara de asa ceva, lucruri concrete, bazate pe experienta.
Am gasit un site interesant: http://www.christchurchwrexham.org.uk/supported-ministries/fi.html si o adresa, nu stiu cat de valabila: FUNDA?IA ÎNCREDEREA. str. Cuza Vod?, nr.22, ap.5. Oradea, Bihor, Romania, 410101. Tel. 0359/316173. email: fi@atnr.ro. Ligia Popoviciu mobil – 0745/518548
gika | Jan 22, 2010 | Reply
Eu nu am facut niciodata ceea ce incerc sa fac prin acest blog, si poate ca nu reusesc intodeauna sa transmit ceea ce ar trebui transmis. Am pus din viata mea si din experienta mea in el, si voi continua sa fac acest lucru. Am pus teorii din cele citite de mine, pentru ca eu nu pot lua locul celor care sunt specializati in acest domeniu si doresc sa ofer informatii de la specialisti.
Imi doresc foarte mult ca oamenii sa vina si sa-mi puna intrebari. Am determinarea de a le raspunde din experienta mea.
Adresa o cunoastem. Fundatia se ocupa in principal de copiii familiilor in care unul sau ambii parinti sunt dependenti. La aceeasi adresa se intalneste si grupul Alcoolicilor Anonimi.Blogul lor http://www.abisoradea.info este inca in constructie, si sotul meu este cel care il administreaza.
Eu vreau sa iti multumesc pentru sustinerea pe care o primesc din partea ta in incercarea mea de a fi de folos. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru inima ta !Oamenii acestia, alcoolicii si familiile lor, au nevoie de astfel de inimi, deschise spre ei.
Simona | Jan 22, 2010 | Reply
Simona, cred ca faci, asa cum faci, o treaba buna aici, asa ca ii multumesc lui Dumnezeu pt asta si du-te mai departe. Totul e sa nu te opresti. E nevoie de oameni cu inima, e nevoie de oameni dedicati si cu experienta, e nevoie de oameni care macar sa faca ceva. Indiferenta omoara mai iute ca greseala. Macar transmiti ca iti pasa.
iulian | Jan 23, 2010 | Reply
Multumesc, Iulian. Cuvintele tale inseamna foarte mult pentru mine. Si iti multumesc si pentru ca si tie iti pasa!
Simona | Jan 23, 2010 | Reply
Am gasit acest blog in cautarea disperata a vreunei fiinte care sa inteleaga prin ceea ce trec eu acum.
Voi spune pe scurt povestea mea. Am 33 de ani, m-am indragostit de un alcoolic aflat intr-o perioada de abstinenta,un om absolut deosebit, eu necunoscandu-l sub alta forma. Am ramas insarcinata inainte de casatorie, iar acum trece printr-o puternica recidiva. Am intrat in a 7-a luna de sarcina, am aproximativ o saptamana de cand sunt intr-o profunda depresie, plang foarte mult, nu mai pot dormi cum trebuie, nu mai pot manca, sunt disperata si deznadajduita.
Am scris ieri pe adresa de mail a ” Alcoolicilor Anonimi” din orasul meu si nu am primit nici un fel de raspuns. Imi este frica sa dau telefon persoanei de contact, mi-e frica si sa merg la adresa respectiva.
Va rog, ajutati-ma! Desi sunt epuizata si cu moralul la pamant, sunt dispusa sa ascult orice fel de sfaturi. Poate m-ati putea ajuta sa intru in contact cu “Alcoolicii Anonimi” din orasul meu…nu stiu…as putea sa va dau mai multe amanunte despre situatia in care ma aflu si in privat, pe adresa de mail pe care am scris-o cand am trimis acest mesaj. Va multumesc!
Sabina | Mar 2, 2010 | Reply
Sabina, eu ma numesc Simona si sunt codependenta. Ma bucur sa te cunosc si vreau sa-ti spun ca nu mai esti singura.
Intai de toate vreau sa te felicit pentru ca ai avut curajul de a scrie aceste randuri. Primul pas spre rezolvarea problemei tale l-ai facut. Este foarte important sa infruntam aceasta problema in fata, aratand-o cu degetul, denuntand-o, dincolo de barierele si judecatile societatii. E un curaj care va fi rasplatit la un moment dat.
Omul minunat pentru care te-ai ridicat si ai luat pozitie are nevoie de sprijinul tau. Dar pentru asta, tu trebuie sa fii puternica. Si sigur esti!
Stiu cat de greu iti este si cum doare dincolo de cuvinte. Cunosc deznadejdea si sentimentul de neputinta, furia si frustarile. Dar, tu esti mai importanta Sabina, si trebuie sa inveti cum sa lupti in primul rand pentru tine si copilul tau.
Iti scriu mai multe in adresa ta de email, chiar acum.
Simona
Simona | Mar 2, 2010 | Reply