Am gasit in brosura lui Reinhold Ruthe – “Alcoolul si familia ” – cateva lucruri cutremuratoare. Unul dintre ele este legat de faptul ca dereglarea mea emotionala, numita codependenta, nu se datoreaza alcoolismului sotului meu.
Initial, am crezut ca aceasta codependenta este doar o urmare a faptului ca m-am casatorit cu un alcoolic. Am crezut ca alcoolul a creat acest dezechilibru in viata mea. Ca sunt codependenta numai pentru ca alcoolul are si asupra vietii mele un puternic impact. Ei, nu-i asa… Eu eram deja codependenta in momentul in care m-am casatorit. Despre aceste lucruri voi povesti ceva mai tarziu.
In cele ce urmeaza voi da cateva randuri din aceasta brosura, legate de cum dependenta si codependenta sunt menite “a se gasi” una pe cealalta.
“Alcoolicul si partenerul sau sunt, de regula, mai profund angrenati decat ne imaginam: amandoi s-au cautat si s-au gasit, se potrivesc, merg perfect mana in mana, au devenit complici fara voie si au nevoie unul de celalalt.
In ultimii ani tot mai multi specialisti au renuntat la tratarea doar a alcoolicului, cand acesta este casatorit. Ei stiu: unui purtator al simptomului ii corespunde un intretinator al simptomului, unui neajutorat un ajutator, iar unui suferind un ingrijitor al suferintei. Un bolnav si un ingrijitor se gasesc si se completeaza reciproc. Necesitatile ambilor parteneri se imbina perfect. Din punct de vedere psihologic aceasta inseamna: doua stiluri de viata, doua planuri de viata, doua legi ale miscarii, doua scheme individuale ale conceptiei despre lume si viata sunt astfel concepute, incat alcatuiesc un model optim de imbinare, ca un fermoar. Ele unesc perfect doua parti, doua persoane, doua destine.
Telurile si dorintele a doi oameni corespund reciproc. Doua sisteme complementare coopereaza: un donator si un receptor, unul pasiv si unul activ, unul regresiv si unul dominant, unul rasfatat si unul care rasfata, un egoist si un altruist.”
Un blog “deandoaselea”
Am citit undeva ceva de genul: cand elevul e pregatit, profesorul apare.
Totul e binar. Mintea noastra gandeste in termeni alb/negru, lumina / intuneric, nu?
Da, cred ca asa este. Oriunde exista un om, exista si cineva care il completeaza, cu care formeaza un cuplu. Nu un intreg, noi suntem intregi, nu avem nevoie de nimic, insa in lumea creata de Dumnezeu totul este impartasire, completare, angrenaj, cuplu. De aici si existenta dorintei… Nu dorim cu adevarat decat ce avem nevoie. Dar pe de alta parte, tot ce avem nevoie ne este implinit. Asa ca undeva, in lumea asta a Lui, exista implinirea dorintelor noastre. Altfel, nu le-am avea…
Pana si Dumnezeu, care este Unul si intreg, a decis sa se impartaseasca cuiva, creind Lumea. De aici a inceput totul, si-a creat un partener de discutie, de dragoste. Caruia sa i se daruiasca.