“Nu merita sa-l / s-o iert … “
By Simona on Aug 29, 2010 in Codependenta | 0 Comments
Desigur, in aceasta afirmatie exista o mare doza de realitate. Poate ca ne-am saturat de atatea minciuni, poate ca ne-am saturat de atata nepasare. Poate ca ne-am saturat sa traim ca si cum toata viata noastra se invarte in jurului alcoolicului (de fapt asta se si intampla). Poate ca am obosit sa ducem in spate toate greutatile si grijile legate de casa si de copii. Poate ca ne-am saturat sa strangem si sa curatam si sa reparam in urma lui. Poate ca …
Si putem continua cu o lista lunga de lucruri care ne fac viata adesea insuportabila. Toate insirate ne pot face sa concluzionam, si pe buna dreptate, ca alcoolicul nu merita iertarea noastra.
“Iert dar nu uit …”. Nu putem ierta cu adevarat daca nu uitam. Asta nu inseamna sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Inseamna pur si simplu sa nu aruncam cu reprosuri de fiecare data cand avem ocazia. Sa nu mai dezgropam trecutul.
Lucrurile stau in felul urmator. Nici unul dintre noi, nimeni de pe suprafata acestui pamant, nu meritam sa fim iertati. Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi a ranit, a lovit, a mintit, a inselat, a furat, a … Daca ar fi sa intrebam celui sau celei careia i-am gresit daca meritam sa fim iertati, se poate sa considere ca nu meritam iertarea.
Dar, vreau sa-mi reamintesc ca iertarea nu are nimic de-a face cu persoana care ne-a gresit. Iertarea are de-a face cu noi, cu sufletul nostru. Cu vindecarea noastra interioara. Si, este insotita de uitarea ofensei.
Lipsa iertarii are urmari tragice chiar si dupa momentul in care alcoolicul a incetat sa mai consume. Cunosc o astfel de situatie. El are peste 3 ani de abstinenta. Ea s-a straduit mult pentru casnicia ei. A citit mult, s-a straduit sa intelega, sa faca relatia lor sa mearga, sa-l cunoasca … sa-l ajute sa se ridice, l-a sustinut in toate lucrurile, l-a ingrijit in continuare … dar, nu facut un lucru: nu a uitat. Si pentru ca nu uitat, nici nu a putut ierta cu adevarat. Se intampla ca mereu ea sa-i reaminteasca momentele in care era cazut pe jos, in crizele lui de epilepsie etilica. Astfel de remarci apareau te miri cand si in ce circumstante. Au aparut chiar si in dimineata de 1 ianuarie, dupa o foarte reusita petrecere de revelion pe care am facut-o impreuna. Iertarea fara uitare este ca o prajitura gustoasa si frumos ornata, pe care ea a gatit-o cu multa ravna si indelungata vreme, dar pe care, atunci cand a trebuit sa il serveasca pe sot, i-a aruncat-o in fata.
Este foarte interesant: foarte multe casnicii rezista in perioada in care alcoolicul consuma, dar se destrama la 2-3 ani de la momentul in care acesta a devenit abstinent. Desigur, sunt multe motivele pentru care se ajunge la acest lucru si fiecare ar putea veni cu propria sa lista. Totusi, concluzia este extrem de simpla si se poate rezuma in doar cateva cuvinte: nici unul dintre ei nu si-a facut partea. Si, mai ales, nu au iertat.
