Codependenta Alcoolica

Am citit undeva ca dependenta de relatii poarta numele de codependenta.

Si, de pe propria mea piele spun, cred ca este asa. Am fost toata viata dependenta de parerea celor din jurul meu despre mine. Stima de sine si propria mea valoare cresteau sau scadeau in barometrul meu, in functie de feed-back-urile pe care le primeam de la cei din jur. M-am straduit din greu pentru a castiga iubirea si aprobarea celor din jurul meu. Ma consideram vinovata si responsabila pentru toate lucrurile care nu mergeau cum trebuie.

Mi-era teama sa fac greseli, convinsa fiind ca oamenii nu ma vor mai placea daca greseam. Imi era usor sa-mi dau seama de ce anume aveau nevoie cei din jurul meu ca sa fie fericiti, dar nu stiam de ce anume aveam eu nevoie.

Mi-a fost teama sa-mi exprim sentimentele adevarate, de teama sa nu-i supar pe cei care nu erau de acord cu mine.  Nu am fost niciodata in stare sa-mi sustin cu adevarat un punct de vedere, te teama de a nu intra in discutii contradictorii si a supara pe cineva.

Nu am stiut niciodata sa primesc, iar un compliment ma stanjenea pana la penibil. Dar, eram in stare sa daruiesc, si ma simtem mai bine atunci cand dadeam.

Ma trezeam adesea facand lucruri pe care nu as fi vrut sa le fac, doar ca sa-i pot face fericiti sau macar sa-i pot multumi pe ceilalti.

Majoritatea relatiilor mele s-au terminat in mod dureros.

Cel mai mult m-a ingrozit respingerea. Uram sa fiu singura si pentru a aduce oameni in preajma mea am fost in stare sa fac multe lucruri. Asa am ajuns o mare consumatoare de alcool, facand cinste prietenilor mei, doar pentru a-i sti in preajma mea. Stiu, ii mituiam… Dar, aveam nevoie de ei, ca sa nu mai simt singuratatea.

Sigur, daca ma uit la toate cele de mai sus, este limpede ca eram dependenta de relatii. Inca mai am ceva reminiscente, dar multumesc lui Dumnezeu, lucrurile se indreapta. Se pare ca  noi oamenii, suntem dependenti de dependenta, daca pot spune asa … Fiecare dintre noi are in centrul vietii sale un “ceva” care il controleaza. Si din pacate, acest control este, aproape intodeauna, impotriva noastra. Cu o singura exceptie: dependenta de Dumnezeu.

Cu totii am incercat sa impunem abstinenta celor pe care ii iubim, uneori in mod agresiv, alteori in mod subtil. Si am esuat. Ce am invatat de aici: pur si simplu nu putem determina pe nimeni sa faca ceea ce nu vrea.

Sa invatam sa ne asumam responsabilitatea numai pentru noi insine, este foarte dificil atunci cand incercam pentru prima data. Probabil ca am petrecut ani in care ne-am incalcat barierele, facand pentru altii ceea ce ei ar fi avut nevoie sa faca pentru ei insisi. Si am esuat. In cel mai bun caz, incercarea de a-i determinape ceilalti sa faca ceva impotriva vointei lor, este frustranta.

Darul de baza al programului in 12 pasi este eliberarea de aceste incercari disperate, de a controla vietile altora. Daca ajungem sa credem ca fiecare dintre noi are o calatorie personala de facut, iar a noastra nu include absinenta celuilalt la vremea hotarata de noi, atunci am acceptat cel de-al doilea dar al programului.

“Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7)

La un moment dat, cu totii am fost vinovati intr-un mod pacatos, de incercarea de a-i controla pe ceilalti. Atunci cand folosim neajutorarea, vina, constrangerea, amenintarile, sfaturile, manipularile sau dominarile pentru a obtine ceea ce dorim, folosim intunericul pentru motive egoiste. Trebuie sa invatam ca nu este treaba noastra sa controlam evenimentele. Trebuie sa invatam ca noi suntem ziditori prin iubire, compasiune si iertare.  Trebuie sa invatam , indiferent cat ar costa, sa-i cladim pe ceilalti, chiar pe cheltuiala noastra. Atunci cand vom invata sa-i incurajam pe cei din jurul nostru in loc de a incerca sa-i folosim , cu totii, si noi si ei, vom trai in victorie.